O pâine a devenit simbol de bogăție în Coreea de Nord: Cu cât se vinde făina

Cel mai puternic simbol al unui statut privilegiat în Coreea de Nord nu este o geantă de firmă sau un ceas de lux, ci o pâine.

O pâine a devenit simbol de bogăție în Coreea de Nord: Cu cât se vinde făina
Imagine de © Profimedia Images

Potrivit Insider, care citează Radio Free Asia (RFA), făina a devenit atât de scumpă în Coreea de Nord, încât oricine mănâncă pâine este considerat bogat.

„Doar cei care sunt cu adevărat bogați își pot cumpăra făină importată și pot face pâine și jijim (clătite sărate)”, a declarat un localnic sub protecția anonimatului pentru sursa precizată.

Făina este acum de trei ori mai scumpă decât orezul, care a fost multă vreme considerat un aliment de lux rezervat celor mai bogați nord-coreeni. Majoritatea nord-coreenilor consumă în principal porumb și alte cereale inferioare.

„Când prețul făinii este de peste două sau trei ori mai mare decât cel al orezului, așa cum este acum, pâinea devine dintr-o dată hrană doar pentru oficialii de rang înalt și pentru bogați. Alimentele făcute cu făină sunt acum un simbol al bogăției”, a mai declarat aceeași sursa pentru RFA.

Făina în Coreea de Nord costa între 4.000 și 4.600 de woni (4,44 - 5,11 dolari) pe kilogram în 2019. Dar, după pandemie, prețul a urcat până la 30.000 de woni (33 de dolari) pe kilogram. În această perioadă, făina se vinde în cele mai multe locuri cu 18.000 de woni (20 de dolari) pe kilogram.

Prețurile la făină au crescut după ce Coreea de Nord a oprit importurile și și-a închis granițele, la începutul pandemiei, în 2020. Granițele s-au redeschis pentru scurt timp în acest an, dar s-au închis rapid din nou, după ce ce China a anunțat că are un nou focar de Covid și Phenianul a raportat primele cazuri de infectare.

Potrivit CIA, Coreea de Nord se confruntă cu o penurie alimentară extrem de severă, având rezerve doar pentru 2 sau 3 luni.

Sursă: www.digi24.ro