NASA a creat un ventilator low-cost pentru bolnavii de COVID-19

Inginerii de la NASA au creat un nou ventilator pentru îngrijirea bolnavilor de COVID. Invenția lor folosește doar o șeptime din componentele care se regăsesc în ventilatoarele convenționale, fiind o versiune mult mai ieftină și mai ușor de fabricat, dar perfect funcțională, scrie Business Insider.

NASA a creat un ventilator low-cost pentru bolnavii de COVID-19

Ventilatorul low-cost a fost creat în 37 de zile, iar prototipul a trecut testele la care a fost supus la Spitalul Mount Sinai din New York, nemaifiind nevoie decât de autorizația FDA – solicitată în regim de urgență – pentru a fi produs în masă și livrat către unitățilede Terapie Intensivă din spitale.

Aparatul a primit OK-ul medicilor de la Mount Sinai, după testare Aparatul, botezat VITAL, acronimul pentru Ventilator Intervention Technology Accessible Locally, a fost creat de ingineri pentru a preîntâmpina problemele create la ATI de un eventual val de bolnavi COVID, pe care medicii nu ar avea aparate de ventilare.

Personalul medical se teme că un astfel de val s-ar putea înregistra după ridicarea carantinei. În Italia, când s-a ajuns în această situație, medicii s-au văzut nevoiți să trieze bolnavii și să aleagă care va fi conectat la ventilator și care nu.

“Este înfiorător să fii nevoit să iei o astfel de decizie, sper să nu ajung niciodată în această situație”, a declarat pentru Business Insider un medic de la Mount Sinai, spitalul unde a fost testat noul ventilator.