Vremea se încălzește din ce în ce mai mult, iar acest lucru este un bun prilej pentru a sta mai mult timp cu geamurile deschise în casă, inclusiv pe timpul nopții.
Mulți moldoveni au obiceiul să doarmă cu geamul deschis în sezonul cald, dacă nu deschis de tot, atunci măcar rabatat sau puțin crăpat.
Totuși, unii consideră că acest lucru nu este benefic și că poate duce la apariția unor răceli. Care este adevărul, cât este mit și cât realitate.
Ce se întâmplă atunci când dormi cu geamul deschis
A lăsa fereastra deschisă pe parcursul nopții, mai ales în nopțile caniculare de vară, este singurul mod în care ne putem odihni.
Mulți oameni obișnuiesc să doarmă cu geamul deschis atunci când afară este plăcut, nu numai când vine canicula, în timp ce alții se tem că acel „curent” care se creează îi poate îmbolnăvi.
Specialiștii au răspuns la o întrebare care stă pe buzele multor oameni: este bine sau nu să dormim cu fereastra deschisă?
Desigur că nimeni nu se gândește să lase geamul deschis toată noaptea atunci când afară sunt temperaturi scăzute, când plouă, ninge sau suflă vântul cu putere.
Însă atunci când vremea este plăcută, este chiar recomandat să dormim cu geamul deschis sau măcar să îl lăsăm deschis pentru o perioadă, înainte să ne culcăm.
Fereastra deschisă asigură o bună ventilație a camerei și, astfel, scade cantitatea de dioxid de carbon din încăpărere.
Acest lucru înseamnă că aerul din dormitor va avea o calitate superioară, iar acest lucru va contribui semnificativ la calitatea somnului.
Petrecem multe ore dormind, așa că dacă „sigilăm” dormitorul înainte de culcare și închidem atât ușa, cât și geamul, aerul care este în cameră va fi recirculat până dimineața.
Din acest motiv observăm uneori că, atunci când ne trezim, este un miros greu în cameră.
Lăsând geamul deschis sau crăpat, scăpăm de această problemă, ne asigurăm că în dormitor este un nivel ridicat de oxigen și ne vom bucura de un somn mai odihnitor.
Aerisește camera înainte de culcare
Dacă este prea frig pentru a dormi cu geamul deschis, este recomandat să aerisești bine dormitorul înainte de culcare.
Lasă geamul deschis cel puțin o jumătate de oră (în anotimpul cald) sau 10 minute (în anotimpul rece).
Cu riscul ca temperatura din cameră să scadă cu câteva grade Celsius, veți observa cum calitatea somnului se îmbunătățește simțitor.
Dacă este prea rece afară sau nu vreți să lăsați geamul deschis toată noaptea din diverse motive, puteți încerca să lăsați un alt geam deschis din casă și ușa deschisă la dormitor, astfel încât încăperile să comunice și aerul proaspăt să intre și în camera în care vă odihniți, dar fără ca disconfortul termic să se simtă.
Sursă: www.impact.ro
12.05.2022 10:50 | 3 vizualizări
După ce i-au făcut pe europeni să danseze pe ritmurile melodiei „Trenulețul”, trupa Zdob și Zdub mai vine cu o surpriză.
12.05.2022 10:40 | 3 vizualizări
În Republica Moldova a fost înregistrat un caz suspect de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii.
12.05.2022 08:38 | 3 vizualizări
Bijutierul Galina Manolache ne spune care sunt metodele de curățare și păstrare a bijuteriilor.
11.05.2022 11:43 | 6 vizualizări
Locuitorilor din Phenian, Coreea de Nord, li s-a ordonat brusc să se întoarcă acasă, marți după-amiază. Unele surse vorbesc despre un „lockdown național”, altele, despre „o problemă națională”, scrie…
10.05.2022 21:00 | 2 vizualizări
Gradina Zoologica din Chișinău s-a îmbogățit cu pui de păsări și animale, care s-au născut recent.
10.05.2022 20:48 | 3 vizualizări
Victoria Balica, o tânără pictoriță din Bălți, care transformă hainele în opere de artă, este protagonista unui nou spot elaborat de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord în cadrul proiectului „…
10.05.2022 13:13 | 8 vizualizări
Săptămâna europeană a sănătății mintale este marcată în Republica Moldova (9-13 mai). Tema din acest an este „Vorbește despre sănătatea mintală”, fiind pus accentul pe sănătatea tinerilor.
10.05.2022 12:11 | 6 vizualizări
Formația Zdob şi Zdub și Frații Advahov vor evolua astăzi în prima semifinală a concursului Eurovision.
10.05.2022 09:08 | 1 vizualizare
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunțat decizia de radiere de pe rol a cauzei Cucoș v. Republica Moldova.
10.05.2022 08:41 | 2 vizualizări
Grădina Zoologică din Chișinău a împlinit ieri, 9 mai, 44 de ani de când și-a deschis pentru prima dată porțile. De atunci, Grădina s-a extins de la 8 ha până la 25 ha și continuă să se dezvolte.
09.05.2022 16:07 | 3 vizualizări
În acest weekend micuțul Marc, un băiețel născut în Bucha, a fost botezat după tradițiile moldovenești și s-a ales cu 30 de nani de botez care și-au primit colacii din mâinile bunicii lui.
08.05.2022 15:08 | 9 vizualizări
8 mai 535 - A decedat Papa Ioan al II-lea. 8 mai 1521 - Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V-lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca er…
07.05.2022 17:42 | 7 vizualizări
Djuranlyi, vulturul negru care a vizitat Republica Moldova în luna februarie, a ajuns din nou în țara noastră. Despre ceasta a anunțat Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.
07.05.2022 10:23 | 3 vizualizări
În apropiere de satul Vărăncău, raionul Râbnița, în preajma fostului aerodrom, au avut loc patru explozii.
07.05.2022 09:22 | 4 vizualizări
Fostul șef al Comandamentului Statelor Unite pentru Operațiuni Speciale din Europa, generalul-maior în retragere Mike Repass, a spus pentru CNN că sprijinul comunității internaționale pentru Ucraina…
06.05.2022 16:00 | 5 vizualizări
Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cu avertizare publică postul de televiziune Jurnal TV pentru că a difuzat expresii discriminatorii ale jurnalistului ucrainean Dmitrii Gordon la adresa pop…
06.05.2022 14:00 | 9 vizualizări
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în zilele de 9 și 10 mai.
06.05.2022 10:57 | 9 vizualizări
Polonia ridică un gard la granița cu Belarus. La graniță vor fi instalate bariere de beton de 5,5 metri. Proiectul este estimat la 353 de milioane de euro.
05.05.2022 20:59 | 3 vizualizări
Pasha Parfeni, interpret din Republica Moldova, a lansat joi, 5 mai, o piesă antirăzboi, astfel exprimându-și solidaritatea cu cătețenii Ucrainei.
05.05.2022 19:56 | 7 vizualizări
Pandemia de coronavirus a cauzat 14,9 milioane de decese la nivel global în ultimii doi ani, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează dpa.
05.05.2022 10:38 | 4 vizualizări
Moldovenii sunt vecini buni și au o problemă similară cu cea a ucrainenilor. Declarația a fost făcută de consilierul prezidențial ucrainean, Aleksei Arestovici, care a venit cu un mesaj în cadrul emi…