Misteriosul obiect spațial ar putea fi un fragment dintr-o lume asemănătoare lui Pluto

Misteriosul obiect spațial ar putea fi un fragment dintr-o lume asemănătoare lui Pluto

Începând din 2017, un straniu obiect spațial care a intrat în sistemul nostru solar îi intrigă pe astronomi.

După mai multe ipoteze de-a dreptul SF, cum că ar fi vorba despre o sondă extraterestră, un nou studiu susține că misteriosul obiect ar fi o rămăşiţă a unei lumi asemănătoare lui Pluto şi are formă de biscuit.

Potrivit astronomilor de la Universitatea de Stat din Arizona, ciudatul obiect de 45 de metri pare să fie compus din azot îngheţat, la fel ca şi suprafaţa lui Pluto şi Triton, cea mai mare lună a planetei Neptun, transmite The Guardian, potrivit Agerpres.

Autorii studiului, Alan Jackson şi Steven Desch, sunt de părere că un impact a fost cel care a cauzat desprinderea unui fragment dintr-o planetă acoperită cu azot îngheţat, în urmă cu 500 de milioane de ani, şi a trimis obiectul departe de sistemul său stelar, în direcţia noastră.

Astfel, rămăşiţa cu aspect roşiatic ar fi o fărâmă din obiectul iniţial, stratul său exterior evaporându-se ca urmare a expunerii la radiaţii cosmice şi, mai recent, la Soare.

Originea obiectului spațial Oumuamua

Obiectul a fost numit "Oumuamua - care înseamnă "mesager" în limba hawaiiană - în onoarea telescopului care l-a descoperit în 2017.

Acest obiect, aflat la milioane de kilometri distanţă, şi-ar avea originea dincolo de sistemul nostru solar deoarece viteza şi traiectoria sa sugerează că nu a orbitat soarele sau un alt corp ceresc.

Oumuamua avea aspect de asteroid, însă viteza sa sugera că era vorba despre o cometă. Spre deosebire de o cometă, acesta nu prezenta o coadă vizibilă. Speculaţii au fost vehiculate, opiniile oscilând între cometă şi asteroid, şi chiar s-a sugerat că ar putea fi vorba despre un artefact extraterestru.

"Toată lumea este interesată de extratereştri şi era inevitabil ca acest prim obiect din afara sistemului solar să îi ducă pe oameni cu gândul la extratereştri. Însă, în ştiinţă este important să nu ne grăbim să tragem concluzii" ", a declarat Desch.

Pe baza luciului, a dimensiunii şi a formei sale - şi a faptului că nu lasă în urmă o coadă vizibilă - Jackson şi Desch au conceput modele computerizate care i-au ajutat să ajungă la concluzia că "Oumuamua a fost cel mai probabil un fragment de azot îngheţat care s-a erodat treptat.

Ipoteza celor doi autori, contestată de oamenii de știință

Nu toţi oamenii de ştiinţă acceptă noua explicaţie. Avi Loeb de la Universitatea Harvard contestă aceste concluzii şi îşi susţine teoria iniţială, conform căreia obiectul pare a fi mai degrabă artificial decât natural - cu alte cuvinte, ceva care provine de la o civilizaţie extraterestră - o sondă cu vele solare, poate una dezafectată, în opinia lui Loeb. Cartea sa recentă, "Extraterrestrial: The First Sign of Intelligent Life Beyond Earth", tratează acest subiect.

Având în vedere că "Oumuamua nu seamănă cu o cometă sau cu un asteroid - fiind ceva nemaivăzut anterior - "trebuie să lăsăm pe masă ipoteza originii artificiale şi să colectăm mai multe dovezi asupra unor obiecte din aceeaşi clasă", a scris Loeb într-un e-mail transmis miercuri, citat de The Guardian.

Când Oumuamua s-a aflat la cea mai mică distanţă de Pământ, a părut să aibă o lăţime de şase ori mai mare în comparaţie cu grosimea. Proporţii similare cu un biscuit Oreo, după cum a notat Desch.

În prezent, Oumuamua s-a îndepărtat, ajungând dincolo de orbita planetei Uranus, fiind mult prea mic pentru a putea fi observat, chiar şi cu telescopul spaţial Hubble. Ca urmare, astronomii trebuie să se bazeze pe observaţiile originale şi să să continue să îşi perfecţioneze analizele, a subliniat Alan Jackson.

Oumuamua are formă de biscuit

Până la momentul în care acest obiect va părăsi sistemul nostru solar, în jurul anului 2040, raportul dintre lăţimea şi grosimea sa va ajunge la 10:1, potrivit lui Desch. Deci poate că "Oumuamua a fost similar unui biscuit când l-am văzut noi, dar în curând va ajunge, literalmente, plat ca o clătită", a adăugat el.

Un nou studiu coordonat de Yun Zhang, de la Observatoarele Astronomice Naţionale din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, şi publicat în aprilie 2020, a avansat teoria că misteriosul obiect "Oumuamua este probabil un fragment dintr-un corp mai mare ce a fost distrus de forţa gravitaţională a unei alte stele, în timp ce a trecut prea aproape de aceasta.

Acest "scenariu de fragmentare mareică ne oferă atât reţeta pentru formarea lui "Oumuamua, dar este valabil şi pentru modul de formare a marii populaţii de obiecte interstelare similare asteroizilor", a susţinut Yun Zhang. Această ipoteză poate explica şi de ce "Oumuamua este un corp atât de ciudat, conform co-autorului acestui studiu, Douglas Lin, astronom la Universitatea California din Santa Cruz.

Descoperirea lui "Oumuamua are implicaţii importante pentru astronomie. Ţinând cont de dimensiunea de necuprins a spaţiului cosmic şi de cât de mult timp este necesar pentru a parcurge distanţele enorme de la o stea la alta, descoperirea unui singur astfel de obiect implică existenţa unei vaste populaţii de obiecte similare. "În medie, fiecare sistem planetar ar putea arunca în spaţiul interstelar aproximativ 100 de trilioane de obiecte similare lui "Oumuamua", a susţinut Yun Zhang la acea vreme.

Sursă: www.digi24.ro

Articole înrudite
Curiozități
Unde trăiesc adevărații elfi și spriții?

10.09.2021 | 23 vizualizări

Unde trăiesc adevărații elfi și spriții?

Pământul este o planetă care rămâne încă un mister. Stăpâna elementelor și a fenomenelor naturale, izbitoare în frumusețea și puterea lor și înspăimântând oamenii. Cu toată dezvoltarea civilizației ș…

Curiozități
TikTok este platforma viitorului?

10.09.2021 | 22 vizualizări

TikTok este platforma viitorului?

De la începutul anului 2018, TikTok a fost cea mai descărcată aplicație din lume. Povestea reiese, în linii mari, cu alte povești care apar pe internet: o aplicație pentru înregistrarea videoclipuril…

Curiozități
Curiozități despre Lună

25.06.2021 | 114 vizualizări

Curiozități despre Lună

Atractia Lunii fata de Pamant scade intr-un ritm foarte lent; astfel, in urma cu miliarde de ani, gravitatia era destul de puternica incat luna se rotea in jurul propriei axe; atractia gravitationala…

Curiozități
Curiozități despre whisky

23.06.2021 | 70 vizualizări

Curiozități despre whisky

Nimeni nu poate spune exact unde și când au început să producă whisky. Unii cred că această băutură a apărut în Irlanda, alții sunt siguri că cavalerii-cruciați au împrumutat rețeta de la arabi în ti…

Curiozități
Curiozități despre ciocolată

23.06.2021 | 97 vizualizări

Curiozități despre ciocolată

Ciocolata neagră este bună pentru sănătatea inimii. Scade tensiunea arterială datorită nivelului ridicat de antioxidanți. Consumul zilnic de 100 g de ciocolată reduce semnificativ riscul bolilor de i…

Curiozități
Curiozități despre pielea umană

23.06.2021 | 68 vizualizări

Curiozități despre pielea umană

Industria cosmetică globală se bazează pe aceasta - cu cât oamenii sunt mai puțini atenți la corpul lor, cu atât sunt mai multe șanse ca în viitor să devină noi clienți care cheltuiesc o mulțime de b…