Ce fel de femeie alegi să fii?

Ce fel de femeie alegi să fii?

Suntem femei și prin natura noastră sensibilă și receptivă suntem mai des predispuse la dezamăgiri și vulnerabilități. Totuși, există și partea frumoasă din noi, care recunoaște sentimentele autentice, se bucură, este fericită și iubește. Întreaga noastră viață este o pulsație susținută de suișuri și coborâșuri, sentimente ambivalente în care binele și răul, sentimentul de vulnerabilitate și cel de indestructibilitate se împletesc în proporții mai mari sau mai mici, creându-ne pe noi.

Ambele au o importanță crucială – stările de fericire ne relaxează, ne motivează și ne dau încredere, cele de agonie ne marchează drumul nostru către devenire, ne arată zonele "periculoase" cărora trebuie să le acordăm o atenție deosebită, cu multă răbdare.

Dincolo de metaforă, poezie, romantism și filozofie, femeia în devenirea ei este influențată de relația cu tatăl, de înțelegerea mamei, dar și de întregul sistem de idei, noțiuni, înțelegeri, principii, credințe și obiceiuri create la nivelul grupului de femei din care face parte. în rândurile ce urmează, vom trece succint prin câteva dintre aceste comportamente, de multe ori ciudate și persuasive. Importanța unei mai bune înțelegeri a acestor atitudini eronate, cere abordarea lor pe un ton mai imperativ.

1. Nu ești o victimă

Chiar dacă femeile au fost și sunt încă, în multe țări considerate inferioare și oarecum marginalizate, tu, cea care citești aceste rânduri cred că nu te confrunți cu aceasta, de aceea ar fi bine să nu te mai complaci în dependenta și neputința.

2. Este greșit să faci un copil doar pentru a salva o căsnicie

Un copil nu va aduce niciodată armonia, iubirea, înțelegerea acolo unde ea nu exista și nici nu a existat.

3. Nu ești o prințesă

Știm că de mică te-ai visat prințesă și îți dorești un prinț pe cal alb care să vină să te salveze de "lumea asta care nu te înțelege". Nu poți sa pretinzi de la alții să te trateze ca pe o prințesă, doar pentru ca ești femeie. Meriți în schimb să fii tratată în același mod în care îi tratezi tu pe ceilalți.

4. Nu ești "mai specială" sau "mai deosebită" decât ceilalți.

Fiecare ființă umană este specială în felul ei indiferent de sex.

5. Este în regulă dacă ai prieteni – bărbați și încă menții legătura cu foștii iubiți, dar este de asemenea în regula daca și șotul / iubitul tău are prietene-femei și își menține legătura cu fostele iubite.

Lucrurile nu sunt diferite doar pentru că tu ești femeie, sunteți egali atunci când vine vorba de drepturi, dar și de responsabilități.

6. Tatăl este la fel de important pentru un copil ca mama

A fi părinte nu înseamnă doar a da naștere, ci mai ales a contribui la creșterea și educarea lui cu tot ce este necesar pentru ca el să fie fericit și să poată face față încercărilor vieții.

7. Soțul / iubitul tău nu îți este sclav

De aceea el nu este obligat să te susțină financiar sau să îți facă toate mofturile, fără ca și tu la rândul tău să răspunzi cu aceeași monedă. Tu și șotul / iubitul tău sunteți egali.

8. Visele, dorințele, sentimentele, nevoile, plăcerile șotului / iubitului tău sunt la fel de importante ca ale tale.

De aceea este vital și firesc cel puțin să le respecți, dacă nu poți să îl ajuți să și le îndeplinească.

9. Dacă tu însăți nu dorești să te transformi, nu cere de la celălalt să se transforme.

Sa nu îți imaginezi ca ești perfectă și nu mai este loc de transformare pentru tine, întotdeauna este loc de mai bine, de aceea nu cere de la alții ceea ce tu nu ești dispusă să faci.

10. Este o prostie să susții că ți-ai sacrificat cariera pentru șotul / iubitul tău, atunci când ție nu îți place să muncești deloc.

11. Nu-ți folosi copiii pentru a manipula, a râni sau a-ți aduce bani.

Este greșit să profiți de postura ta de mamă pentru a gestiona relațiile conflictuale cu ceilalți sau a-ți rezolva problemele financiare.

12. Doar datorită faptului că te machiezi și te îmbraci ca o zeiță / prințesă / vedetă, nu înseamnă că și ești una.

13. Sexul nu este o monedă de schimb

Dorința sexuala trebuie să fie ancorată în iubire reciprocă și aceasta nu este niciodată o monedă de schimb; de asemenea, nu este corect să-ți pedepsești partenerul prin privarea de sex/relații sexuale.

14. Soțul / iubitul tău este mai important decât copilul tău, la fel cum și tu ar trebui să fii mai importantă pentru șotul tău decât copilul vostru.

Un copil este rodul iubirii voastre, de aceea este important să vă păstrați unul pentru celălalt la fel cum era înainte să se nască un copil, chiar dacă este mai dificil acum. Căsătoria este o verigă între doi adulți ci nu una intre părinți și un copil (Marc Rudov, 2008)

15. Ești singură responsabilă de ce câștigi sau cât lucrezi

Bărbații nu sunt mașini de lucru sau de făcut bani, de aceea trebuie să-i respecți mai mult și să urmărești să te descurci singură, pentru că în esență ești construită la fel ca și ei.

16. Este la fel de abuziv să lovești, bruschezi, să arunci obiecte sau să trântești ca și în cazul unui bărbat.

Nici în acest caz faptul că ești femeie, nu este o scuză; la fel, nici abuzul emoțional nu se justifică pentru că ești femeie.

17. Ești singură responsabilă de deciziile pe care le iei și nu este cazul să dai vina pe alții atunci când lucrurile nu mai sunt așa de roz, sau să zici "te-am ascultat pe tine".

18. Scenele de furie, gelozie, mofturile și nemulțumirile exprimate cu lacrimi și mare dramatism în public nu sunt o calitate feminină.

Este bine să știi că aceasta arată o anumită labilitate emoțională care ar fi bine să o controlezi sau chiar să o elimini.

19. Nu este în regulă să ceri, folosești sau pui de-o parte banii din conturile șotului / iubitului tău fără permisiunea lui. Pe lângă faptul că nu este etic, aceasta se consideră chiar furt.

20. Nu este corect să te măriți sau să intri într-o relație cu un bărbat căruia îi ceri mereu sa se schimbe.

21. Este insolent să ceri de la fostul șot / iubit să te susțină financiar după ce relația cu el s-a încheiat.

Ești deja destul de matură pentru a te întreține și a avea grijă de tine singură. Obligațiile șotului / iubitului tău s-au încheiat odată cu încetarea căsătoriei/ relației (iar în cazul în care aveți un copil, veți împărți responsabilitățile, obligațiile și cheltuielile în mod egal).

22. Șotul / iubitul tău nu este responsabil pentru fericirea ta

Fiecare ne construim fericirea în funcție de modul în care gândim despre noi și modul în care acționăm, reacționăm și interacționăm cu ceilalți, de aceea fericirea este o alegere personala și nimeni altcineva nu este responsabil pentru absenta ei decât noi înșine.

23. Și bărbații au sentimente

Chiar daca nu se exprima așa ca tine și bărbații suferă, au sentimente, de aceea ei pot fi ușor răniți atunci când îi critici, faci glume proaste pe seama lor sau îi pui la "respect".

24. Incapacitatea de a lua o decizie sau a te răzgândi nu este o trăsătură feminină, ci o una care trădează inconsistența, superficialitate și lipsa de angajament.

Femeile, la fel ca bărbații, se pot ține de cuvânt și pot să își controleze pe deplin fluctuațiile mentale atunci când doresc aceasta. Nu este un semn de maturitate și integritate atunci când o femeie nu este capabilă să ia o decizie, nu știe ce este mai bine pentru ea sau nu poate hotărî cum să acționeze în continuare. De asemenea nu este demn de o femeie să nu se țină de cuvânt sau să se răzgândească de fiecare data, când ceva nu îi convine.

25. Ești la fel de puternică ca orice bărbat

Chiar daca nu ai forța fizică a unui bărbat, puterea nu stă în mușchi sau înălțime ci în curaj, autenticitate, sinceritate (măcar față de tine însuți), putere de transformare și mai ales, iubire.

26. Dacă îți folosești corpul ca pe un troc, nu vei reuși niciodată să demonstrezi că ești ceva mai mult decât un ambalaj drăguț.

Este normal să te întreții și să te înfrumusețezi, totuși nu face din aceasta o obsesie, pentru că atunci când nu vezi la tine nimic frumos sau de valorificat decât trupul, nici ceilalți nu te vor trata decât ca pe un trup. Este bine sa ții minte, că oricât ai încerca să înșeli timpul, acesta mai devreme sau mai târziu își va pune amprenta pe corpul tău și atunci nu vei putea face față intelept acestor schimbări.

27. A recunoaște că nu ai dreptate nu înseamnă a te umili.

28. Nu încerca să dresezi un bărbat, chiar dacă așa ai fost educată.

Un strop de respect față de tine însuți și cel pe care l-ai ales să te însoțească pe drumul vieții, te va ajuta.

39. Chiar daca ai fost rănită de bărbați, nu încerca să te răzbuni, aceasta nu va duce decât la eșecul tău personal în crearea unei relații sănătoase.

30. Nu fura șotii / iubiții altor femei doar pentru a-ți demonstra că poți sau pentru a te răzbuna. Nu vei putea sa construiești nimic autentic pe suferința celorlalți.

31. Bârfa nu este cea mai rafinată calitate a unei femei, chiar dacă majoritatea o practică fără nici-o "autorizație" sau discernământ.

Este și mai grav atunci când îți bârfești șotul / iubitul.

32. Nu ești în competiție cu celelalte femei, de aceea nu încerca să le discreditezi, doar pentru ca mintea ta a identificat în ele un "potențial pericol".

33. A te naște femeie nu este suficient, trebuie să și devii o femeie.

Articole înrudite
Psihologie
Dorințele

13.05.2020 | 123 vizualizări

Dorințele

Trebuie să punem la muncă slăbiciunile noastre, pentru ca ele să ne fie utile. Vă miraţi şi spuneţi: Dar bine, slăbiciunile trebuie să le dăm la fund, să le anihilăm!. Încercaţi şi veţi vedea dacă vă…

Psihologie
Prețuiește-te mai mult!

13.05.2020 | 174 vizualizări

Prețuiește-te mai mult!

Găsește scopul tău. Afla ce te face cel mai fericit, și lucrează în interiorul tău în a obține acel scop. Când faci acest lucru, confidenta, inspirația, creativitatea, energia și pasiunea ta va fii d…

Psihologie
Starea de Spirit poate fi afectată de vreme?

11.05.2020 | 183 vizualizări

Starea de Spirit poate fi afectată de vreme?

Oamenii sunt sensibili la condițiile mediului în care trăiesc, însă nu suntem victime pentru că putem să ne controlăm emoțiile. Vremea este doar o asociere și nu o cauzalitate. Suntem liberi să facem…

Psihologie
Maestrul

27.04.2020 | 202 vizualizări

Maestrul

A fost odata ca niciodata un Maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toata lumea era profund emoționată în fața cuvintelor Sale pline de iubire. În mulțime se afla un om c…

Psihologie
Mecanica sufletului

27.04.2020 | 197 vizualizări

Mecanica sufletului

Un om conducea o mașină pe un drum lung și singuratic, când, deodată, mașina s-a oprit. Omul a coborât și a verificat-o, să vada ce are. Gândea că, în curând, va găsi defecțiunea mașinii sale. O cuno…

Psihologie
Ți-e frică de umbra ta?

24.04.2020 | 185 vizualizări

Ți-e frică de umbra ta?

Umbra este acea parte a minții noastre unde se află lucruri despre noi pe care am vrea mai degrabă să le uităm, să le ascundem de noi înșine și de alții. Cu alte cuvinte refuzăm să credem despre noi …