5 gânduri la început de an

5 gânduri la început de an

Daaa, suntem mahmuri, obosiși, fericiși de noaptea dintre ani, de sărbătorile de iarnă, și e și normal să fie așa. E prima lună a anului 2020 și mă gândesc că întotdeauna primele zile ale anului dau gustul, cadența, ideea anului ce tocmai începe. E ca și cum dai o pagină și totul e curat, alb, nou, e nevoia de prospețime a noului început. Te poți reinventa, nici nu are importanță cine și ce ai fost până acum, viața ta are exact acum puritatea zăpezii și frumusețea unei dimineți cu soarele sclipind în geamul plin de flori de gheata.

Totul e posibil când e vorba de un nou început, e ca atunci când primești un cadou și imaginația fuge departe, habar nu ai ce va urma dar ai cele mai bune așteptări. Hai să creăm împreună un cadou, un început de an superb, fiecare pentru el și toți împreună, aici și acum. Uite câteva idei ce-mi trec razant în fuga scrisului, nu stau să le dezvolt prea mult doar le aștern așa cum îmi vin și poate te inspiră, poate te amuză sau cine știe, poate chiar le așteptai de mult timp:

1. Unii îmi zic hai să facem planuri. Alții au deja planuri pentru mine, sunt planurile lor …"pentru mine". Iată de ce uneori mă fac ca un arici, mi se trezește instant un chef de "ia du-te tu de te plimbă"… Iată de ce prima idee ce-mi zburda de nebună ar fi – TU FACI planuri, tu ai gânduri, tu știi ce-i mai bine pentru tine și nu eu. Niciodata eu sau ea, sau alții ci doar tu. Ești unic administrator al fericirii tale și așa va fi mereu. Nu uita.

2. Să faci un plan nu-i rău însă am ceva mai bun pentru tine. Uită un pic de planuri și gândește-te la obiceiurile cu care te-ai obișnuit (bune sau rele) și ce anume ai vrea să te obișnuiești să faci pe viitor. Începe anul cu un nou obicei, să zicem că ai vrea să-i faci ei o surpriză plăcuta în fiecare dimineață, ai vrea să-i faci lui ceva frumos, sa-ți simtă sufletul de femeie îndrăgostită. Să zicem că ai vrea să te trezești mai devreme sau dimpotrivă ai vrea să-ți creezi un obicei din a nu mai tăia din somn.

Poate copilul tău are nevoie de obișnuință de a te vedea mai des. Poate chiar ai vrea să te obișnuiești cu extraodinara frumusețe a parcului dimineața în zori de zi și ai vrea să-ți "intre în sânge" un nou obicei extraordinar – acela de a alerga sau a te plimba în aer liber zilnic. Tu știi cel mai bine, însă a crea noi obiceiuri bune înainte de a face orice plan, include în orice plan un nou obicei bun, și-ți garantez că planul va avea dubla valoare.

3. Nu renunța în februarie. Ma gândesc că eu așa făceam. Entuziasmul contagios al începutului se termină lasând loc acelorași greșeli. Uitam pe drum, dădeam de greutăți și, nefiind consacrat 100% pierdeam gustul minunat al începutului de drum renunțând rând pe rând la cele ce-mi propusesem în ianuarie. E normal. E uman. Însă nu e neapărat necesar să fie așa.

Nimic bun și durabil pentru tine nu s-a întâmplat în 30 de zile, iată de ce ți-ai dori să continui, să nu renunți, să termini, să definitivezi, și într-un final să te bucuri pe parcurs cu adevărat de ceea ce faci tu și nimeni altcineva. Călătoria, crearea unui obicei bun, frumusețea senzației de luptă și abandon urmat de lipsa chinului și realitatea unui ceva ce a luat naștere în tine, ca urmare a propriei intuiții, ca urmare a propriilor calități deja existente în tine, e ceva frumos ce face să merite aceste două cuvinte ce uneori ne sperie – NU RENUNȚA.

4. Începe tu cu tine, termină împreuna. Nimic într-adevar extraordinar nu vei putea face fără oameni. Ai nevoie de ei așa cum ei au nevoie de tine. Îmi aduc aminte ce spunea maica Tereza – "eu nu știu ce știi tu, tu nu știi ce știu eu, iată de ce împreună facem lucruri formidabile". Începe prin a te inspira pe tine, stai un pic și gândește ce vrei, apoi ieși în lume. Aș scrie mult mai mult ca să înțelegi mai repede și mai bine.

Ieși în lume și spune-le ce vrei, caută acei oameni ce-ți împărtășesc ideile, cine se aseamănă se adună, desigur. Vei fi surprins de oameni, în sensul bun ca și în cel rău. Oameni ce vor arde mai tare ca tine, ce vor dori mai mult și mai frumos pentru tine, ca și oameni ce vor dori să stingă focul. Focul tău. Da din focul tău ambelor categorii, sfințește o idee prin puterea exemplului, fii tu cel ce inspiră dar nu uita să te lași și inspirat. Amestecă-te cu oamenii până simți că te diluezi în bine și frumos.

5. Fă totul pe rând. Îmi imaginez că uneori faci ca mine. Dai de ceva bun și înfuleci de nebun. Dai de ceva rău și pui puțin pe limbă. Binele și raul se vor analizate pas cu pas, bucățică cu bucățică, pentru simplul motiv că înfulecând nu simți binele din rău și răul din bine. Nu există ceva rău în viața ta, să nu aibă o fărâmă de bine, și da, nu există ceva bun într-adevăr dacă nu are și un pic de rău. Iată de ce te-aș sfătui să faci pas cu pas orice ai de gând să faci, s-o faci cu determinare și curaj, cu hotărâre și optimism.

Articole înrudite
Stil de Viață
Îmbunătăţeşte-ți viaţa în 12 pași

20.04.2020 | 414 vizualizări

Îmbunătăţeşte-ți viaţa în 12 pași

Nu contează ce gândesc alţii despre tine, însă ceea ce gândeşti tu, este crucial. De aceea, este bine să acţionezi în acord cu ceea ce este important pentru tine.

Stil de Viață
20 de sfaturi de viață de la persoane peste 60 de ani

22.12.2019 | 5045 vizualizări

20 de sfaturi de viață de la persoane peste 60 de ani

Anii trec cât ai clipi din ochi. Nu vă căsătoriți de prea tineri. Trăiți viața la maxim și din plin. Călătoriți. Nu contează dacă ai bani sau nu. Împachetați geanta și mergeți acolo unde vă puteți pe…

Stil de Viață
Paradoxul – de Octavian Paler

18.12.2019 | 969 vizualizări

Paradoxul – de Octavian Paler

Avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; Am învățat cum să ne câștigăm existența, dar nu cum să ne facem o viață; Am adăugat ani vieții și nu viață anilor; Plănuim mai multe, dar realizăm mai puț…

Stil de Viață
Deseară vine Moș Nicolae

18.12.2019 | 513 vizualizări

Deseară vine Moș Nicolae

Pe 19 decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae, iar în această seară copii își curăță ghetuțele și sunt în așteptarea lui Moș Nicolae. De atunci și până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfânt…

Stil de Viață
Am învățat – de Octavian Paler

15.12.2019 | 2672 vizualizări

Am învățat – de Octavian Paler

Am învățat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc, și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc.

Stil de Viață
Pe cine aleg femeile frumoase?

09.12.2019 | 971 vizualizare

Pe cine aleg femeile frumoase?

Mi se pare ciudat să văd bărbații care se uită la alte femei, iar femeiei sale regretă să-i cumpere lenjerie frumoasă și scumpă. Ține minte, femeile puternice și frumoase nu aleg pe cei care sunt mai…