Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski condiţionează neutralitatea ţării sale de eliberarea teritoriilor ocupate în prezent de Rusia, inclusiv peninsula Crimeea.
Într-un interviu difuzat luni seara de postul de televiziune Al Arabiya, Volodimir Zelenski aifrmă că, în timp ce „ruşii insistă asupra neutralităţii”, pentru ucraineni „cel mai important este eliberarea Donbasului şi a tuturor teritoriilor ocupate temporar, precum şi a peninsulei Crimeea”.
În afară de eliberarea întregii ţări, Zelenski insistă că, în vederea acceptării neutralităţii solicitate de Rusia, sunt necesare „garanţii de securitate pentru ca Ucraina să nu mai facă obiectul unor atacuri similare pe viitor, precum şi alte tipuri de arme în cazul unui război ca cel de acum”.
Orice decizie în acest sens va fi supusă unui referendum, spune şeful statului ucrainean.
Zelenski acuză din nou Rusia că încearcă să fărâmiţeze Ucraina pe calea unro aşa-zise referendumuri în teritoriile ocupate, după modelul celui desfăşurat în 2014 privind anexarea Crimeei.
În ceea ce priveşte negocierile cu Moscova, Volodimir Zelenski spune că negociatorii din delegaţia rusă „nu au capacitatea de a lua decizii, iar ultimul cuvânt îl va avea mereu (Vladimir, n. red.) Putin”, motiv pentru care cere să aibă un dialog direct cu liderul de la Kremlin.
Sursă: adevarul.ro
03.05.2022 17:36 | 1 vizualizare
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut o discuție telefonică cu președintele francez, Emmanuel Macron, care a durat două ore și zece minute, fiind prima din 29 martie. La începutul discuției, Pu…
03.05.2022 17:17 | 3 vizualizări
Premierul britanic Boris Johnson a spus marți într-un discurs prin videoconferință în fața parlamentului ucrainean că Ucraina va câștiga războiul cu Rusia și că va reuși să expună „eroarea uriașă” pe…
03.05.2022 17:07 | 9 vizualizări
OMS lansează un avertisment dur, în timp ce un raport constată că obezitatea provoacă 200.000 de cazuri de cancer pe an în Europa, notează The Guardian.
03.05.2022 16:06 | 5 vizualizări
Înalta Curte din Fiji a acordat permisiunea Statelor Unite să confişte iahtul care se pare că îi aparţine oligarhului rus Suleiman Kerimov, relatează CNN și News.ro.
03.05.2022 15:54 | 8 vizualizări
Marea Britanie livrează o flotă compusă din 13 vehicule blindate de protecție în Ucraina pentru a evacua civilii din regiunile asediate din estul țării, a anunțat guvernul britanic, relatează BBC.
03.05.2022 15:54 | 3 vizualizări
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis, marţi, un decret care prevede sancţiuni împotriva statelor care au adoptat măsuri „inamicale” în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, o referire l…
03.05.2022 15:51 | 4 vizualizări
Trupele ruse au început să bombardeze marţi după-amiază combinatul siderurgic Azovstal, din oraşul Mariupol, port ucrainean la Marea Azov, după ce soldaţi ucraineni ar fi încălcat încetarea focului…
03.05.2022 15:48 | 5 vizualizări
Oleg Tinkov, fondatorul uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia, anunță într-un mesaj pe rețelele sociale că va părăsi Rusia împreună cu mărcile care i-au adus o avere de peste 9 miliarde de dolar…
03.05.2022 15:34 | 4 vizualizări
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, care a susținut agresiunea împotriva Ucrainei, susține că Federația Rusă nu a atacat niciodată pe nimeni.
03.05.2022 15:08 | 9 vizualizări
Ucraina ar putea fi într-o situație dificilă deoarece nu va avea unde să-și depoziteze cerealele din sezonul agricol 2022-2023, din cauza scăderii exporturilor în contextul războiului, susţin analişt…
03.05.2022 15:02 | 6 vizualizări
Slovacia va solicita o scutire de la orice embargo impus asupra petrolului rus agreat de Uniunea Europeană în următorul său pachet de sancţiuni aplicat Moscovei în urma războiului din Ucraina, a anun…
03.05.2022 14:50 | 5 vizualizări
Rusia a lovit un aerodrom militar din apropierea oraşului Odesa, din sud-vestul Ucrainei, cu rachete, şi a distrus drone, rachete şi muniţie furnizate Ucrainei de către Statele Unite şi aliaţii săi e…
03.05.2022 14:45 | 8 vizualizări
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, acuză președintele ucrainean Vladimir Zelenski că acesta nu ar avea nevoie un tratat de pace.
03.05.2022 14:45 | 4 vizualizări
Europa a rămas luna trecută principala destinaţie pentru livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, potrivit datelor Refinitiv, chiar dacă exporturile americane de GNL au scăzut cu aproxima…
03.05.2022 14:27 | 7 vizualizări
Președintele francez Emmanuel Macron va vorbi din nou cu Vladimir Putin marți, la prânz, despre situația din Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, aceasta fiind prima convorbire între cei doi după desco…
03.05.2022 14:20 | 3 vizualizări
Președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul privind răspunsul la sancțiunile aplicate țării sale de occident.
03.05.2022 14:19 | 4 vizualizări
Ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrii Melnîk, l-a criticat dur pe cancelarul german Olaf Scholz pentru că exclude o vizită la Kiev pentru moment, notează marți agenția DPA.
03.05.2022 14:17 | 3 vizualizări
Strategia Moscovei este de a izola oraşul de restul ţării, astfel că televiziunea a fost, de asemenea, oprită şi înlocuită cu canale de propagandă ruseşti.
03.05.2022 13:56 | 7 vizualizări
Șeful programului spațial rus, Dmitri Rogozin, a declarat că Moscova se va retrage de pe Stația Spațială Internațională, o decizie pe care a pus-o pe seama sancțiunilor impuse de Occident din cauza i…
03.05.2022 13:53 | 3 vizualizări
Yuliia Skip, în vârstă de 36 de ani, din regiunea Lviv, Ucraina, a primit o nouă inimă de la un polonez. Aceasta este primul transplant de organe pentru cetățenii ucraineni din Polonia.
03.05.2022 13:34 | 8 vizualizări
Jurnalistul rus Semion Pegov, unul dintre principalii propagandiști ai lui Putin, a uitat să monteze reportajul filmat în timpul luptelor duse dintre ucraineni și ruși.