Zaharova, către Sandu: Este o trădare. Vom răspunde dureros
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Afaceri Externe, Maria Zaharova, a considerat inacceptabile declarațiile președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, despre panglica Sf. Gheorghe, anunță RIA.

„Declarațiile Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu despre panglica Sf. Gheorghe sunt inacceptabile, la fel ca și decizia Chișinăului de a interzice acest simbol”, a declarat Maria Zaharova.
„Sunt lucruri care nu pot fi trădate, aceasta este o trădare, naturală, reală”, a spus Zaharova la un briefing.
„Astfel de decizii provoacă indignare și cu greu corespund declarațiilor conducerii moldovenești despre angajamentul față de statutul neutru al republicii”, a adăugat ea.
"Încă o dată, facem apel la Chișinău să renunțe la retorica confruntătoare care dăunează cooperării ruso-moldovenești sau vom răspunde. Aceste răspunsuri vor fi dureroase", a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
„Nu este alegerea noastră și nu susținem o astfel de retorică”, a subliniat Zaharova.
Amintim că în data de 19 aprilie, în cadrul unui briefing de presă, Maia Sandu a anunțat că a promulgat legea care interzicere panglica Sf. Gheorghe și alte simboluri ale războiului precum literele „V” și „Z”.
Președintele a menționat că această lege nu atentează la memoria noastră istorică, la comemorarea eroilor căzut în cel de-al Doilea Război Mondial.