Vladimir Zelenski a jurat că Ucraina va găzdui Eurovision în 2023

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a jurat că Ucraina va găzdui Eurovision Song Contest (ESC), după ce formaţia Kalush Orchestra a câştigat finala competiţiei de anul acesta de la Torino, scrie dpa.

Vladimir Zelenski a jurat că Ucraina va găzdui Eurovision în 2023
Imagine de © Profimedia Images

„Curajul nostru a impresionat lumea, muzica noastră a cucerit Europa! Anul viitor, Ucraina va găzdui Eurovision! Pentru a tria oară în istorie”, a spus Zelenski pe Telegram.

Dacă Ucraina va putea găzdui concursul muzical european anul viitor este neclar.

Președintele Ucrainei este încrezător că va câştiga războiul pe care Rusia l-a început pe 24 februarie. „Slavă Ucrainei!”, a spus Zelenski.

Ministrul ucrainean al Culturii, Alexandr Tkachenko, a spus că se gândeşte deja la un potenţial oraş pentru a găzdui anul viitor concursul.

În prezent, Ucraina se află în imposibilitatea de a găzdui o astfel de competiţie din cauza legii marţiale în vigoare. Acest lucru înseamnă că nu este permisă organizarea de evenimente majore şi se aplică starea de alertă.