Violențe în Sri Lanka: Papa Francisc face apel la calm

Papa Francisc a cerut miercuri autorităților şi manifestanților din Sri Lanka „să menţină un comportament paşnic fără a ceda violenţei” şi să respecte pe deplin „drepturile omului” şi „libertățile civile”, relatează AFP.

Violențe în Sri Lanka: Papa Francisc face apel la calm
Imagine de © Gazeta de Sud

„Adresez un gând special poporului din Sri Lanka, în special tinerilor care în ultima vreme şi-au făcut auzită vocea în faţa provocărilor şi problemelor sociale şi economice ale țării”, a declarat suveranul pontif la finalul audienței sale generale săptămânale din Piaţa Sfântul Petru.

„Îndemn toate părţile implicate să mențină un comportament pașnic fără a ceda violenței”, a spus el, cerând „tuturor celor care au responsabilitatea” să asculte „aspirațiile oamenilor, garantând respectarea deplină a drepturilor omului şi a libertăților civile”.

Violențele izbucnite luni în Sri Lanka s-au soldat cu opt morţi şi peste 225 de răniți în toată ţara, potrivit poliției, care a fost nevoită să întărească securitatea mai multor judecători care au fost vizaţi.

Forţele de poliţie au primit ordin să treacă la ofensivă şi să tragă cu muniţie reală pentru a evita „anarhia” în ţară, a anunţat miercuri un oficial al poliţiei.

Insula cu 22 de milioane de locuitori se confruntă cu cea mai gravă criză economică de la declararea independenţei sale în 1948 faţă de Regatul Unit.

Populaţia suferă de mai multă vreme de tăieri de electricitate, penurii de combustibili, alimente şi medicamente, declanşate de un declin accentuat al rezervelor valutare care a blocat importurile de produse esenţiale. Mii de oameni au ieşit în stradă cerând demisia preşedintelui Gotabaya Rajapaksa.

Susţinători ai guvernului, aduşi luni la Colombo şi sprijiniţi de premierul Mahinda Rajapaksa, fratele preşedintelui, au atacat protestatarii antiguvernamentali.

Mahinda Rajapaksa, în vârsta de 76 de ani, şi-a dat demisia după aceste ciocniri sângeroase. Cu puţin timp înainte de zorii zilei de marţi, el a fost scos de armată din reşedinţa sa oficială, asediată de o mulţime furioasă.

Preşedintele Gotabaya Rajapaksa rămas în funcţie, se bucură de puteri extinse şi de comanda forţelor de securitate.