Uraganul Agatha a lovit coasta Mexicului. Morți și răniți, printre care și copii
Zece persoane au murit şi alte 20 sunt date dispărute după trecerea luni peste coastele statului Oaxaca (sudul Mexicului) a uraganului Agatha, retrogradat marţi la categorie de furtună tropicală, au informat surse ale guvernului local citate de AFP.

„În acest moment avem 20 de persoane dispărute (...) în munţi”, a declarat guvernatorul statului Oaxaca, Alejandro Murat, postului Radio Formula. „Zece persoane şi-au pierdut viaţa”, a precizat el.
Bilanţul precedent indica trei morţi şi opt dispăruţi.
„Când Agatha a atins uscatul luni, ziua s-a încheiat fără pierderi de vieţi, însă ploile puternice care s-au abătut marţi au dus la revărsarea râurilor şi au provocat alunecări de teren”, declarase anterior guvernatorul la o conferinţă de presă.
Uraganul Agatha, primul care s-a format în acest sezon în Oceanul Pacific în largul coastei Mexicului, a atins uscatul ca uragan de categoria 2 pe scara Saffir-Simpson (care numără 5) luni după amiază, la vest de Puerto Angel, un orăşel de coastă cu aproximativ 2.500 de locuitori din statul Oaxaca.
A fost uraganul cel mai violent înregistrat pe coasta Mexicului de la Oceanul Pacific cel puţin din anul 1949, a asigurat luni Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) cu sediu la Miami.
Agatha s-a deplasat marţi spre sudul statului Veracruz (estul ţării), situat în Golful Mexicului, provocând ploi torenţiale în această regiunii a ţării.
Serviciului Naţional de Meteorologie (SMN) a avertizat cu privire la formarea a cel puţin 40 de fenomene tropicale cu nume de persoane pentru anul 2022, dintre care cel puţin 5, formate atât în Oceanul Atlantic cât şi în Pacific, vor lovi Mexicul.