Ucraina restricționează livrările de porumb spre portul Reni de la Dunăre
Compania națională de căi ferate din Ucraina a introdus restricții cu privire la transporturile de porumb spre portul Reni de la Dunăre, a anunțat marți firma de consultanță în agricultură APK-Inform, transmite Reuters.

Compania feroviară nu a precizat care e motivul punctual pentru această decizie.
Anterior, anunțase că a fost nevoită să introducă restricții similare din cauza numărului mare de vagoane de marfă care s-au aglomerat la punctele de trecere a frontierei.
Potrivit APK-Inform, restricțiile vor intra în vigoare începând cu data de 18 mai şi vor fi valabile până la noi ordine.
Ucraina, al patrulea mare exportator mondial de cereale, a fost forțată de invazia rusească să îşi redirecționeze livrările de cereale pe calea ferată via granițele de vest cu Polonia, Slovacia sau România, ori prin intermediul barajelor prin micile porturi de la Dunăre.
Însă Ucraina trebuie să mute 20 de milioane de tone de cereale înainte de următoarea recoltă, care este la mai puțin de trei luni, pentru a evita blocajele şi o criză alimentară globală.
Comisarul european al Transporturilor, Adina Vălean, a spus că este vorba de o provocare gigantică şi recent a anunțat că Executivul comunitar va colabora cu guvernele statelor membre UE pentru a pune la punct noi rute de transport pentru cerealele din Ucraina.