Ucraina denunță pasivitatea NATO şi salută acțiunile Uniunii Europene

Administraţia Vladimir Zelenski a acuzat, miercuri, Alianţa Nord-Atlantică de pasivitate în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina, lăudând în schimb mobilizarea Uniunii Europene.

Ucraina denunță pasivitatea NATO şi salută acțiunile Uniunii Europene
Imagine de © mediafax.ro

„Noi percepem NATO ca fiind o alianţă, ca o instituţie care stă de-o parte şi care nu face efectiv nimic”, a afirmat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Dmitro Kuleba a precizat că, înaintea lansării invaziei militare ruse, Ucraina considera NATO ca fiind o „putere”, iar Uniunea Europeană drept o organizaţie care „exprima preocupări”.

„Dar războiul a adus căderea măştilor. Observăm decizii revoluţionare luate de Uniunea Europeană, decizii la care nu ne aşteptam”, a subliniat Dmitro Kuleba, precizând că Ucraina are ca prioritate acum aderarea la Uniunea Europeană, deşi în Constituţia ucraineană sunt menţionate aspiraţiile „euro-atlantice”.