Ucraina cere materiale de protecție pentru centralele sale nucleare

Ucraina a solicitat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) o „listă completă cu echipamente” necesare operării centralelor sale nucleare, informează Reuters. În plus, senzorii instalaţi de AIEA la fosta centrală de la Cernobîl nu au mai transmis niciun fel de date de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.

Ucraina cere materiale de protecție pentru centralele sale nucleare
Imagine de © realitatea.md

Directorul AIEA, Rafel Grossi, a precizat că Ucraina are nevoie de aparatură de măsurare a radiaţilor, materiale de protecţie, asistenţă computerizată şi generatoare de curent care funcţionează cu benzină.

Statele memre AIEA vor oferi Ucrainei toate aceste echipamente, a promis Rafael Grossi.

Ucraina are în prezent patru centrale nucleare cu 15 reactoare în stare de funcţiune. Şapte astfel de reactoare sunt conectate direct la reţeaua energetică ucraineană. Două dintre acestea se află la centrala de la Zaporojie, aflată în prezent sub controlul forţelor militare ruse, conform Reuters.

Grossi s-a aflat în urmă cu o lună în Ucraina pentru a verifica securitatea centralelor nucleare.

La începutul lunii martie, un incendiu a izbucnit la centrala nucleară din Zaporojie după bombardamentele rusești din apropierea instalației.

De asemenea, la centrala de la Cernobîl au fost întrerupte temporar liniile de alimentare cu energie electrică, forțele ucrainene dând vina pe trupele rusești care au ocupat centrala.

Sursă: realitatea.md