Toxina din magazin care poate cauza cancer, diabet, obezitate sau boli de inimă
Mulți oameni consumă anumite produse fără să bănuiască vreo secundă că acestea îi pot îmbolnăvi grav. O toxină conținută chiar de alimentele pe care le consideră mai bune pentru sănătate duce la cancer, diabet, obezitate sau boli de inimă.

Deși apelăm la indulcitorii artificiali ca să evităm zahărul și astfel să avem mai puține kilograme, aceste substanțe pot avea consecințe extrem de grave asupra sănătății noastre.
Printre ele și aspartamul, catalogat de specialiști printre cei mai periculoși.
Câți dintre noi nu am apelat la ciocolată sau la sucurile în variantă "light" sau "zero calorii" gândindu-ne că sunt o alegere bună care ne aduce o cantitate foarte mică, minimă de calorii.
Dar, această alegere este de fapt o capcană.
Aspartamul este considerat un carcinogen
Aspartamul a fost inclus în lista chimicalelor care pot provoca cancer. Îndulcitorul destul de întâlnit în produsele cu inscrpția "light" este descompus de catre enzimele din sistemul digestiv ]n doi aminoacizi (fenilalanina și acid aspartic) și în metanol, care urmează să se transforme în formaldehidă.
Luate separat, acestea sunt toxice pentru organism, în timp ce combinate se crează o sinergie.
Mai multe studii au arătat o legătură clară între formaldehidă și cancer, fiind clasificat de catre Environmental Protection Agency din SUA drept "carcinogen uman probabil".
Aspartamul duce la obezitate
În mod ironic, deși oamenii apelează la dulciuri și sucuri cu îndulcitori pentru a slăbi, studiile arată că aspartamul aduce kilograme în plus, fiind chiar mai dăunător decât zahărul.
Mai mult, oamenii de știință au identificat o legătură între aspartam și producția naturală a organismului de hormoni, ceea ce ar avea ca efect creșterea apetitului si pofta de dulce.
Cercetătorii au mai descoperit că aspartamul înrăutățeste sensibilitatea la insulină, având consecințe negative asupra diabeticilor.