Tinder a lansat opţiunea pentru cei care caută parteneri la festivaluri
Aplicaţia Tinder a lansat o nouă opţiune, intitulată „Festival Mode”, destinată celor care vor să îşi găsească sufletul pereche la festivaluri.

Ideea de a lansa această funcţie a venit în 2018. Atunci, reprezentanţii platformei au descoperit că numărul celor care foloseau aplicaţia a crescut cu 25% în timpul festivalului British Summer Time. Tendinţa de creştere s-a menţinut pe tot parcursul sezonului festivalier.
„Faptul că Tinder este o aplicaţie esenţială pentru cei singuri care merg la festivaluri din întreaga lume nu este un secret", afirmă Jenny Campbell, directorul de marketing al Tinder.
„Vedem constant o creştere a întrebuinţării pe măsură ce zeci de mii de fani ai muzicii se adună împreună, aşa că ne-am dorit să creem o nouă experienţă, care face posibilă conectarea cu alţi participanţi înaine de a ajunge în locul de desfăşurare", a continuat aceasta.
"Festival Mode" le permite utilizatorilor să adauge insigne profilului lor, care indică festivalurile la care vor participa în acest an. Ei vor avea posibilitatea să se "potrivească" cu alte persoane, care merg la acelaşi eveniment, dar şi să opteze pentru pachete VIP şi suveniruri.
Începând de joi, opţiunea va deveni disponibilă la unele dintre cele mai mai mari evenimente de pe teritoriul Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii şi Australiei.
Lansarea are loc în parteneriat cu companiile AEG şi Live Nation. Printre festivalurile la care va putea fi folosit "Festival Mode" se numără All Points East (24 mai - 2 iunie), Lovebox (12-13 iulie) şi British Summer Time (12-14 iulie), care au loc în Londra.
Maureen Ford, reprezentantă a firmei Live Nation, a lăudat noua opţiune. Ea a declarat că opţiunea va permite conectarea lumilor digitale şi fizice, cu scopul de a facilita conexiuni importante între fani în viaţa reală.
Utilizatorii platformei Tinder vor putea să îşi adauge emblemele la profilurile lor cu trei săptămâni înainte de începerea fiecărui eveniment.
Tinder este o aplicaţie de smartphone care, deşi funcţionează pe un principiu simplu, a revoluţionat domeniul „datingului" online. Utilizatorilor (oricine se poate înscrie prin profilul de Facebook) li se arată fotografii ale unor posibili pretendenţi care se află în zonă în momentul respectiv şi pot da „swipe" în dreapta pentru „like" şi în stânga pentru „nu".
Dacă şi cel pentru care utilizatorul a dat „swipe" în dreapta a făcut acelaşi lucru, aceasta duce la o potrivire, urmată de sugestia de a trimite un mesaj sau de a „continua să joace".