The Guardian: Romii care fug de război se lovesc de uși închise în Polonia

În timp ce o mare parte din refugiații care fug din Ucraina au fost primiți cu brațele deschise în Polonia și alte țări vecine, femeile și copiii romi își găsesc cu greu un adăpost din calea războiului lui Putin, scrie The Guardian, aceștia fiind discriminați atât de cei care ar trebui să îi ajute, cât și de alți refugiați ucraineni.

The Guardian: Romii care fug de război se lovesc de uși închise în Polonia

De-a lungul zilei, femei cu părul strâns în coc ies pe o ușă verde pe trotuarul îngust din afara pieței medievale a Cracoviei. În timp ce bărbați tineri în uniforme ale armatei americane se mișcă în apropiere încercând să înțeleagă hărțile de pe telefoanele lor mobile, femeile se adună în colțul unei clădiri înalte și gri ca să fumeze țigări rulate de mână și să stea de vorbă.

Înainte de invazia Ucrainei, clădirea era un hostel în care tinerii din Europa își găseau locuri ieftine de cazare când călătoreau în străinătate. Acum, stau 80 de refugiați romi din Ucraina, aproape toți femei cu copii.

„Mi-aș dori ca proprietarii să se întâlnească cu noi înainte să ne refuze”, a spus Nadia, o femeie în vârstă de 42 de ani care a fugit din calea bombelor rusești când armata lui Putin i-a atacat satul din apropiere de Donețk în luna martie.

„Nu cunosc niciun refugiat rom care să fi reușit să se stabilească în Polonia”

Nadia a venit în Polonia cu nora ei de 22 de ani, Raiia, fiica ei adultă și cu șapte copii mici. Femeile și-au găsit de lucru într-o fabrică în care se produc cârnați de hotdog, dar, ca mulți alți refugiați din comunitatea romă, s-au lovit de un „zid” atunci când au încercat să își găsească un loc cazare.

„Au de-a face cu discriminarea”, a spus Mariam Masudi, un coordonator al hostelului care lucrează pentru ONG-ul Salam Lab. „Romii nu sunt primiți în alte centre de primire. Nimeni nu vrea să îi primească în chirie. Nu cunosc niciun [refugiat rom] care să fi reușit să se stabilească în Polonia.”

Coordonatorul hostelului a spus că cei care au putut să plece din hostelul pe care îl administrează s-au dus în alte țări.

În Ucraina trăiau 400.000 de romi în mod oficial, dar această estimare ar putea fi mult mai mică decât numărul real. Nimeni nu știe câți romi ucraineni au ajuns în Polonia, potrivit consilierului adjunct pentru drepturile omului, Hanna Machinska.

„Acestea sunt familii mari cu mai multe generații, chiar și de 30 de persoane”, a spus Machinska. „Cei mai mulți nu au un plan precis când ajung în Polonia. Această situație necesită ajutor internațional.”

În curând vor rămâne fără loc de cazare. „Și apoi ce facem? Ne dau afară?”

Ajutorul instituțional nu a mai venit – cele mai multe ajutoare au fost administrate de persoane care s-au organizat singure sau de ONG-uri, a spus Joanna Talewicz-Kwiatkowska, un antropolog de la Universitatea de la Varșovia care a înființat grupul de Facebook „Polonia-Roma-Ucraina” încă de la începutul războiului.

„Am vrut să obținem informații despre oameni care au nevoie de ajutor, să comunicăm cu organele centrale și să găsim persoane care sunt gata să găzduiască refugiați romi”, a spus antropologul din Polonia. „Nu credeam că toată responsabilitatea pentru această situație va fi pusă pe umerii noștri.”

Însuși hostelul în care stă Nadia a fost pus la dispoziție de un donator privat din Statele Unite care a închiriat proprietatea până pe 15 mai, o dată care este deseori pe buzele femeilor care stau în holul hotelului.

„Și apoi ce? Ne dau afară?”, a întrebat una dintre femei în timp ce mimează un șut cu piciorul. Aceasta este o întrebare la care Karol Wilczynski, director la Salam Lab, nu poate răspunde. „Fără sprijinul guvernului, nu ne vom descurca. Este imposibil.”

Discriminați de asistenții sociali, discriminați și de alți refugiați

Pe lângă lipsa sprijinului, refugiații romi se confruntă și cu discriminarea, atât din partea celor care ar trebui să îi ajute, cât și a altor refugiați din Ucraina.

Faptul că o mare parte din ajutoarele sunt puse la dispoziție de voluntari independenți și nu de guvern, este greu de analizat felul în care sunt tratate minoritățile.

„În primele zile ale războiului, i-am văzut pe polonezi făcând gesturi frumoase de solidaritate pentru refugiații din Ucraina”, a spus Kwiatkowska, membru al comunității de romi din Polonia. „Nu mi-am imaginat niciodată că va trebui să vorbim despre discriminare sau dezumanizare, dar asta vedem.”

Potrivit lui Kwiatkovska, romilor le-a fost refuzat accesul la transport și resurse oferite de voluntarii care îi întâmpină pe refugiați la granița cu Ucraina. „Romii au fost alungați din centrele de primire acolo unde se spunea că furau haine ca să le vândă mai târziu”.

Kwiatkovska a mai spus și că unor familii și grupuri de romi le-a fost refuzat accesul la mașinile și autobuzele cu care erau transportați refugiați.

„Găsirea unui loc de cazare a fost o altă provocare, pentru că atunci când cineva nu vrea să aibă un rom în mașina sa, îți poți imagina că nu nici nu doresc să îi invite primească sub acoperișul lor”, a spus Kwiatkovska.

Masudi a atras atenția asupra faptului că romii care fug din Ucraina sunt discriminați și de alți refugiați. „Când văd romi în centrul de primire, ceilalți refugiați își spun cu voce tare că trebuie să își ascundă lucrurile. Romii din Ucraina sunt obișnuiți cu discriminarea, iar ceea ce li se întâmplă în Polonia este o continuare a acestui lucru.”

„Nu au vrut să mă lase în tren. Nu credeau că sunt o refugiată din Donețk”

Când Nadia a ajuns în Liov, angajații de la gară nu au lăsat-o pe ea și familia ei pe peronul rezervat femeilor și copiilor care speră să prindă un tren care să îi ducă în Polonia.

„Femeile ucrainene au fost lăsate împreună cu animalele lor de companie”, a spus Nadia. „Dar pe mine nu au vrut să mă lase. Nu credeau că sunt o refugiată din Donețk.”

Numai după ce le-a arătat documentele care demonstrau că vine din estul țării a fost lăsată să urce în tren. „Dar chiar și așa, nu mi-au dat nimic din mâncarea destinată refugiaților”, a povestit Nadia.

Cea mai bună opțiune pentru romii din hostelul polonez ar fi să meargă în vest, potrivit lui Masudi, în țări „mai diverse, unde se vor amesteca” mai bine cu restul populației.

În timp ce Kwiatkovska a reușit să se coordoneze cu organizațiile de romi din Suedia și Germaniapentru a face rost de locuri de cazare, mulți dintre refugiați sunt reticenți să accepte ofertele. „Nu vor să fie așa departe de Ucraina – speră că vor putea să se întoarcă acasă în curând”.

Teamă și neîncredere. „După războiul din Iugoslavia, mulți romi au devenit victimele traficanților de organe”

Alții, de frică, nu au încredere în ajutorul străinilor. „După războiul din Iugoslavia, mulți romi au devenit victimele traficanților de organe. Unora le e teamă că situația se va repeta.”

Nadia este conștientă de stereotipurile care o urmează oriunde se duce, dar speră că odată stabilită în Polonia va reuși să demonstreze că sunt false.

„Când un rom fură ceva sau ghicește viitorul, oamenii cred că toți suntem așa”, a spus Nadia. „Dar eu nu știu să ghicesc viitorul, așa că ce pot să fac? Tot ce știu este să lucrez la locul de muncă.”

Sursă: www.digi24.ro