Publicitate

Telefonul premierului Spaniei, spart cu ajutorul programului de spionaj Pegasus

Telefonul mobil al prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez a fost „spart” anul trecut cu ajutorul programului de spionaj Pegasus și, în urma intruziunii, a avut loc cel puțin o scurgere de date, informează Reuters.

Telefonul premierului Spaniei, spart cu ajutorul programului de spionaj Pegasus
Imagine de © Profimedia

Autorităţile spaniole au detectat programul de spionaj Pegasus în telefoanele mobile ale premierului Sanchez şi ministrului Apărării, Margarita Robles, a anunţat luni ministrul Preşedinţiei, Felix Bolanos.

Oficialul spaniol a explicat într-o conferinţă de presă convocată de urgenţă că telefonul lui Sanchez a fost infectat în mai 2021 şi că atunci a avut loc cel puţin o scurgere de date. El nu a dorit să spună cine l-ar fi spionat pe premier şi dacă sunt suspectate puteri străine sau organizaţii spaniole.

„Nu este vorba de supoziţii”, a precizat el, adăugând că faptele sunt „de o gravitate enormă”.

„Intervenţiile au fost ilegale şi externe. Externe înseamnă că au fost comise de organisme neoficiale şi neautorizate de stat”, a spus el, adăugând că acţiunile de spionaj au fost raportate Ministerului de Justiţie şi că Înalta Curte se va ocupa de caz.

Bolanos a explicat că au avut loc „două intruziuni” în telefonul lui Sanchez în mai 2021 şi una în telefonul Margaritei Robles în iunie 2021. „Nu există probe că ar mai fi avut loc şi alte intruziuni după aceste date”, a adăugat el.

Anunţul survine după o presiune intensă asupra coaliţiei de stânga de la guvernare de a oferi explicaţii după ce Citizen Lab, o organizaţie de apărare a drepturilor digitale din Canada, a spus că 60 de persoane având legături cu mişcarea catalană separatistă au fost ţinte ale programului de spionaj Pegasus dezvoltat de grupul NSO din Israel.

După acuzaţii că a spionat membri ai mişcării catalane separatiste, aliatul cheie din parlament al guvernului minoritar, partidul catalan de stânga şi proindependenţă ERC, a transmis că nu va mai susţine executivul până când Madridul nu ia măsuri pentru a restabili încrederea, scrie Agerpres.

Autorităţile UE de protecţie a datelor au cerut o interzicere a Pegasus din cauza acuzaţiilor că a fost folosit în mod abuziv de guverne pentru a spiona activişti care luptă pentru drepturile omului, jurnalişti şi politicieni.

Conceput de compania israeliană NSO, Pegasus permite, odată instalat într-un telefon, accesarea serviciilor de mesagerie şi a datelor sau activarea dispozitivului de la distanţă cu scopul de a capta sunet sau imagine.

NSO a afirmat mereu că Pegasus nu poate fi vândut decât unor state şi că aceste vânzări trebuie să obţină în prealabil acordul autorităţilor israeliene. Conform ONG-ului Amnesty International, programul ar fi putut fi folosit pentru a pirata până la 50.000 de telefoane mobile.

Sursă: www.digi24.ro

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Rușii, bombardați la TV cu știri despre războiul nuclear

02.05.2022 14:05 | 3 vizualizări

Rușii, bombardați la TV cu știri despre războiul nuclear

Rușii sunt bombardați zilnic cu informații despre un eventual război nuclear. Programele televiziunilor de stat ruse s-au transformat în instrumente de propagandă ale Kremlinului care vorbesc despre…

Știri Externe
Franța: Amendă pentru proprietarii de câini care nu curăță după aceștia

02.05.2022 13:49 | 3 vizualizări

Franța: Amendă pentru proprietarii de câini care nu curăță după aceștia

Autoritățile din Bergerac, capitala unei regiuni intens frecventată de turiști din sud-vestul Franței, care își dorește să fie „curată și primitoare”, au creat o amendă de până la 750 de euro pentru…

Știri Externe
Noua Zeelandă relaxează restricțiile și primește din nou turiști

02.05.2022 13:20 | 3 vizualizări

Noua Zeelandă relaxează restricțiile și primește din nou turiști

Noua Zeelandă primește din nou turiști străini după ce regulile stricte privind pandemia COVID-19 au fost relaxate, potrivit Sky News.

Știri Externe
Cum reușesc băncile din Ucraina să funcționeze în ciuda invaziei

02.05.2022 13:16 | 3 vizualizări

Cum reușesc băncile din Ucraina să funcționeze în ciuda invaziei

În timp ce Rusia se pregătea să invadeze Ucraina, experții se temeau că sistemul bancar ucrainean se va prăbuși în cazul unui război care, în opinia celor mai mulți, ar fi dus la închiderea principal…

Știri Externe
Alegeri locale în Marea Britanie, un test pentru premierul Boris Johnson

02.05.2022 13:12 | 3 vizualizări

Alegeri locale în Marea Britanie, un test pentru premierul Boris Johnson

Britanicii sunt așteptați joi la urne, pentru alegerile locale care vor fi un test pentru guvernul conservator și premierul Boris Johnson, slăbit de un scandal care durează de câteva luni, relatează…

Știri Externe
Germania: Rusia atacă infrastructura de cereale ca să reducă concurența

02.05.2022 12:53 | 5 vizualizări

Germania: Rusia atacă infrastructura de cereale ca să reducă concurența

Atacurile rusești asupra infrastructurii de cereale din Ucraina par a fi încercări de a reduce concurența pe piețele de export ale Rusiei, a declarat luni ministrul german al Agriculturii, Cem Ozdemi…

Publicitate