Sute de refugiați s-au strâns la biserica ucraineană din Drumul Taberei

Părintele Volodimir Malcovici, ucrainean din Sfântu Gheorghe, Tulcea, a rostit predica în mijlocul a 300 de ucraineni strânși la Biserica Ortodoxă Ucraineană Sf. Petru Movilă din sectorul 6 al Bucureștiului.

Sute de refugiați s-au strâns la biserica ucraineană din Drumul Taberei
Imagine de © libertatea.ro

Trei sferturi au fost femei și copii. Îi vezi încă de la primele ore ale dimineții, când orașul moțăie după noaptea de Înviere.

Tramvaiele sunt goale, glasul vatmanului în telefonul prin care-și urează Paște fericit cu alți colegi se aude chiar și la scaunele din capăt, bulevardele sunt goale, pe străzi zărești doar câte-un tânăr care-și plimbă, în liniștea deplină, câinele. Și-apoi, în parcul Moghioroș, îi vezi pe ei.

Pâlcuri-pâlcuri, având un „lider” de grup care, cu Google Maps, ține linia punctată a aleilor verzi către Biserica Ucraineană Sf. Petru Movilă.

Olia e din Odesa. Spune că nu stă departe de zona bombardată în sâmbăta mare de ruși. Îi tremură un pomete și jumătate de buză, îi vine să plângă și mă roagă să vorbesc cu mama ei.

Mama, care se baza pe fiică, driblează cu privirea. „Vorbim după”. Sunt la sute de kilometri de orașul-port, dar nu pot sta liniștite. Caută câteva clipe de pace într-o micuță biserică de lemn pe care o vor descoperi în curând.

Biserica ucraineană din București nu e suficient de mare pentru acest Paști. Sunt primele sărbători departe de casă pentru sute de oameni, care s-au informat pe grupurile de pe Facebook – ori între ei – că duminică dimineață, de la 9, se face „slujba și se sfințesc coșulețele”.

Pe rând, primii veniți din biserică ies și șoptesc, în telefon, chemându-i și pe alții. Astfel, în jur de ora 9.30, curtea bisericii, străjuită de blocurile atât de liniștite din „bucla” Drumului Taberei, se umple de ucraineană.

În tradiția vecinilor, slujba se ține de dimineață, iar oamenii vin cu coșuri în care pun bunătăți pascale pentru a fi sfințite. Nu lipsesc pasca, ouăle roșii, brânzeturi sau „kolbas”, cum numesc ucrainenii cârnatul.

Nu toți au coșulețe. Unii au încropit coșul din pungi de rafie pe care le-au făcut corăbioare și le-au umplut cu de toate. Alții n-au avut unde să înroșească ouăle, așa că au luat câte un cofraj gata vopsit din comerț.

Iar mesele s-au întins nu doar înăuntru, ci și afară. Cu copii înfășurați în steagul galben-albastru ori cu alții care au haine verzi, pe care scrie „Military”. Cu jucărioare pe care le țin strânse și în zi de sărbătoare.

E un mix incredibil între oameni care au avut timp să își ia la ei „veșevanka”, cămașa ucraineană înflorată, și cei care au plecat fără nimic în bagaj și au venit în trening, tricou și pantofi sport.

Cu toții se înțeleg când preotul Vladimir Malcovici, etnic ucrainean din Sfântu Gheorghe, Tulcea, iese din altar, după ce a spovedit copii de refugiați, și anunță: „Hrestos voskres!” (n.r. – Hristos a Înviat!) Oamenii din biserică răspund într-un glas, „Voistenu voskres!”.

Apoi, corul bisericii, format din ucraineni din România, cântă „Hristos a înviat din morți,/Cu moartea pe moarte călcând”, varianta ucraineană. În primele rânduri, câteva femei plâng. Trei sferturi din biserică și din curte sunt fete, femei și copii.

Bărbați sunt puțini, în general etnici ucraineni din România, presă ori bărbați plecați cu 3 sau mai mulți copii.