Studiu: Riscul de complicații cardiace e mai mare după COVID

Riscul de complicații cardiace este semnificativ mai mare după infectarea cu SARS-CoV-2 decât după administrarea vaccinurilor de tip ARNm împotriva COVID-19, arată rezultatele unui nou studiu publicat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

Studiu: Riscul de complicații cardiace e mai mare după COVID
Imagine de © Profimedia

Studiul a analizat date medicale electronice prelevate din 40 de sisteme sanitare din SUA între 1 ianuarie 2021 și 31 ianuarie 2022.

Cercetătorii au constatat că riscul de probleme cardiace a fost semnificativ mai mare după infectarea cu SARS-CoV-2 decât după prima, a doua sau o altă doză de vaccin de tip ARNm împotriva COVID-19, pentru toate grupurile incluse în cercetare, potrivit rezultatelor studiului.

Aceste constatări susțin utilizarea vaccinurilor ARNm împotriva COVID-19 în rândul tuturor persoanelor eligibile, cu vârsta peste cinci ani, se arată în comunicat.

Complicațiile cardiace, în special miocardita și pericardita, au fost asociate cu infectarea cu SARS-CoV-2 și administrarea vaccinurilor de tip ARNm împotriva COVID-19.

Sindromul inflamator multisistemic (SIM) este o complicație rară, dar gravă, a infectării cu SARS-CoV-2, cu implicare cardiacă frecventă, potrivit studiului.

Sursă: www.digi24.ro