Studenții din Ucraina pot primi burse la universitățile europene

Nicu Ștefănuță, raportor al Parlamentului European pentru bugetul Uniunii în 2023, a explicat într-un interviu pentru Școala 9 cum banii din programul Erasmus rămași din anii trecuți pot deveni burse pentru refugiații din Ucraina.

Studenții din Ucraina pot primi burse la universitățile europene
Imagine de © libertatea.ro

Peste 1,5 milioane de tineri erau la facultate în Ucraina, la care se adaugă și 80.000 de studenți străini. Războiul a blocat sistemul educațional din țara vecină, unde în aproape 70% din teritoriu nu se mai poate face școală.

Ce fac instituțiile europene pentru refugiații ucraineni ca să-și poată continua studiile? A răspuns pentru Școala 9 Nicu Ștefănuță, raportor al Parlamentului European pentru bugetul Uniunii în 2023.

Ucraina, Moldova, Georgia abia încep procesul de aderare. Cum vor putea beneficia de programele UE?

Există acorduri între ele și UE prin care universitățile din aceste țări se pot bucura de burse, de mobilități academice, proiecte educaționale, prin Erasmus+. Bineînțeles că toate acestea vor fi dezvoltate în viitor.

Acum, în contextul războiului din Ucraina, pentru studenții ucraineni Comisia Europeană a anunțat flexibilitate pentru universitățile europene. Adică banii din anii trecuți pot fi transformați în burse de studiu pentru acești studenți, dar și pentru personalul academic care fuge de război.

80.000 de studenți străini studiau în Ucraina înainte de război

– Ce se întâmplă cu studenții și profesorii din Erasmus care se află acum în mobilitate în Ucraina?

– În momentul de față, procesul educațional este perturbat în regiunile în care au loc ostilități. Din păcate, acestea reprezintă aproximativ 60-70% din teritoriul Ucrainei. Universitățile încearcă să aranjeze un sistem de educație online; un alt neajuns este că nu există o conexiune stabilă la internet într-o mare parte a Ucrainei.

Multe proiecte au fost anulate din cauza rigorilor de securitate ale participanților. Răspunsul oficial din partea administrațiilor universitare din Ucraina este că programele sunt amânate până la noi ordine.

Ar trebui să spunem încă ceva important și anume că toți cetățenii români, nu doar studenții și profesorii, au fost rugați să se întoarcă în țară din Ucraina. Apelul a fost încă din februarie, imediat după izbucnirea conflictului.

– Ce măsuri pot lua instituțiile europene pentru a sprijini școlile și instituțiile de învățământ superior care au preluat refugiați și care plănuiesc să îi școlarizeze pentru o perioadă?

– Prioritatea este de a oferi fonduri suplimentare instituțiilor de învățământ, astfel încât acestea să poată primi mai mulți studenți.

– În majoritatea cazurilor, ucrainenii nu pot plăti taxe universitare în UE, cu excepția celor care oferă studii superioare gratuite; prin urmare, finanțarea este primul deziderat de rezolvat.

– Un neajuns ca efect secundar al războiului este că mulți studenți refuză să-și continue studiile, deoarece întâmpină mari probleme în a se întreține.

„Statele inteligente se concentrează pe situații în care toată lumea câștigă”

– Studenții și elevii, dar și profesorii din Ucraina sunt susținători ai proiectului european, chiar dacă se află în afara Uniunii Europene. Ce le-ați spune lor despre cetățenia europeană?

– Le-aș spune că democrația și libertatea sunt valori perene, neprețuibile! Lupta pentru a statua aceste valori merită, căci nimic nu poate fi trainic și sigur în afara lor. Orice stat care luptă pentru statul de drept, pentru democrație și libertate, va simți roadele acestor valori.

– Dar acelor ucraineni care nu sprijină aderarea la UE?

– Celor care nu susțin proiectul european le-aș spune că UE respectă reguli și drepturi, în timp ce Rusia le calcă grav în picioare, așa cum poate vedea o planetă întreagă în aceste zile.

De asemenea, le-aș spune, atât cetățenilor ruși, cât și celor ucraineni, că e ușor să dezbini și să distrugi, situație în care toată lumea pierde, și e greu să construiești și să împaci.

Dar mai ales, le-aș spune că statele inteligente se concentrează pe situații în care toată lumea câștigă: win-win. Așa s-a construit blocul comunitar, pe un astfel de obiectiv.