- Pronosticurile sunt îmbucurătoare?
- Da.”
Victor Efros din satul Paşcani, raionul Criuleni, a încheiat acum zece zile curăţarea viţei-de-vie de pe podgoria sa de 13 hectare. Viticultorul susţine că plantele au avut condiţii prielnice de iernat şi că se aşteaptă la o recoltă similară celei din anul trecut.
„Iarna de anul acesta a fost o iarnă blândă pentru viţa-de-vie. Chiar dacă au fost temperaturi mai joase, ele au fost de scurtă durată şi ele nu ne-au afectat.”
Odată cu procesul vegetativ, care va începe în cel mult două săptămâni, agricultorul trebuie să efectueze primele tratamente contra bolilor şi dăunătorilor. Lucrările vor costa mai scump din cauza preţurilor mari la carburanţi şi substanţe chimice.
„Reieşind din faptul că s-au scumpit combustibilul, produsele fitosanitare, plata muncii, adică corespunzător, ar trebui să crească şi preţurile cu 10-15 procente.”
Potrivit experţilor, în prezent, toate podgoriile din ţară sunt în stare bună, dar în anumite sectoare agricultorii vor trebui să efectueze tratamente suplimentare. Şi asta pentru că unele plantaţii au intrat în iarnă cu boli, iar proprietarii vor fi nevoiţi să cheltuie mai mulţi bani pentru combatere.
„10-20% din plantaţiile viticole, agronomii în această primăvară trebuie să atragă o deosebită atenţie anume primei tratări împotriva acestor trei boli - mana, făinarea şi putregaiul cenușiu”, a spus Vladimir Corobca, expert în viticultură în cadrul ONVV.
Chiar şi aşa, reprezentanţii Oficiului Naţional al Viei şi Vinului sunt optimişti şi prognozează o recoltă mai bună în acest an.
„Ar putea să fie mai mare cu 15-30% în comparaţie cu 2021, iar în comparaţie cu anul 2020, am putea să fie cu 35-50% mai mare.”
În Moldova sunt aproape 120 de mii de hectare de plantaţii viticole.