Soția lui Zelenski, despre prima noapte de război: Eram confuză

Elena Zelenskaia, soția liderului de la Kiev, relatează că a vorbit ultima lună cu soțul doar la telefon și a povestit că a sperat până în ultima clipă că familia se va reuni, însă a fost nevoită să se evacueze într-un loc sigur, alături de cei doi copii.

Soția lui Zelenski, despre prima noapte de război: Eram confuză
Imagine de © realitatea.md

Mărturiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru ediția ucraineană a revistei Vogue, prima doamnă din țara vecină și-a amintit despre ultima noaptea în care era pace.

Femeia susține că ultimele săptămâni familia sa trăia în ritm tensionat. În dimineața cu pricină, aceasta a auzit explozii, iar când s-a trezit, Zelenski era deja în costum și i-a spus doar că „s-a început”.

„Nu eram panicată. Confuză. L-am întrebat ce facem cu copiii. „Te voi anunța. Pentru orice eventualitate, adunați lucrurile esențiale și documentele”, mi-a spus și a plecat de acasă”, relatează soția președintelui ucrainean.

Zelenskaia a mărturisit că încearcă să ofere încredere copiilor săi. În același timp, ea spune că a sperat că familia s-ar putea reuni, însă șeful statului vecin și echipa au muncesc și trăiesc la biroul prezidențial, iar după ce familiile le-au fost duse în spații sigure, discută cu apropiații doar prin telefon.

„Copiii întreabă când îl vedem pe tata. Răspund optimist – curând! În primele zile, am sperat că putem rămâne împreună. Dar biroul președintelui a devenit o facilitate militară. Președintele și echipa sa lucrează și locuiesc acolo.

Prin urmare, eu și copiii mei am primit ordin să ne mutăm într-un loc sigur, dacă în Ucraina este posibil să găsim unul acum. De atunci am comunicat cu Vladimir doar prin telefon”, a mai povestit ea.

Soția președintelui ucrainean a mai dezvăluit că a trăit momente cumplite în prima săptămână de la începutul războiului, când a încercat să își contacteze apropiații și prietenii pentru a afla dacă sunt în viață și dacă nu au suferit.

„Mi-am imaginat că nu o să îi mai văd. A fost pentru prima dată când am plâns. Nu am rezistat”, a spus Elena Zelenskaia.

Sursă: realitatea.md