Serbia vrea în UE, dar nu-și va schimba poziția față de Rusia
Președintele Aleksandar Vucic a declarat vineri, într-o conferință de presă televizată, că Serbia rămâne ferm hotărâtă să adere la Uniunea Europeană, dar nu își va schimba politica față de Rusia, informează AFP.

Fără să precizeze în mod direct, președintele sârb a reiterat că Belgradul nu va introduce sancțiuni împotriva Moscovei ca urmare a invadării Ucrainei.
„Din a treia zi a conflictului din Ucraina ne-am declarat poziția şi 70 de zile mai târziu o menținem", a declarat președintele Vucic.
Pe 25 februarie, Aleksandar Vucic a declarat că Serbia sprijină pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei, că apreciază ca pe „ceva foarte rău” invazia rusă, dar că nu va impune sancțiuni Moscovei, conform Agerpres.
Președintele sârb a subliniat că a fost supus presiunilor pentru a armoniza politica Belgradului cu cea a statelor membre UE şi pentru a introduce sancțiuni împotriva Rusiei.
„Serbia nu va călca în picioare şi nici nu-şi va întrerupe prieteniile în Est şi nu-mi pasă cât de puternice sunt presiunile”. „Numai puterea intereselor sârbe ne-ar putea schimba poziția”, a subliniat Vucic.
Referitor la presiunile la care este supusă Serbia în contextul războiului din Ucraina, Aleksandar Vucic a spus că se așteaptă la o „presiune sporită ca Belgradul să recunoască independența Kosovo”, fosta provincie sârbă cu majoritate albaneză care şi-a declarat independența în 2008, independență pe care Belgradul, susținut în special de Moscova, nu o recunoaște.
Serbia rămâne „încă şi mai hotărâtă să îşi urmeze calea europeană”, a precizat totuși președintele sârb.
Politica ce vizează aderarea la UE va fi menținută în ciuda faptului că, potrivit unui sondaj al agenției sârbe Ipsos, „pentru prima dată o majoritate clară a cetățenilor se opune aderării la UE”, a spus președintele sârb.
Conform sondajului citat, 44% din cetățenii sârbi s-au declarat împotriva aderării la UE, față de 35% care îi sunt favorabili.
Președintele Aleksandar Vucic jonglează cu succes între Est şi Vest de ani de zile, câștigând sprijin financiar substanțial din partea Uniunii Europene în timp ce încheie acorduri economice importante cu China.