Publicitate

Scholz, avertizat ca dacă ajută Ucraina va provoca un nou război mondial

Mai multe celebrităţi din Germania l-au avertizat într-o scrisoare deschisă pe cancelarul Olaf Scholz că livrările de armament greu către Ucraina ar putea să ducă la declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial, informează vineri DPA.

Scholz, avertizat ca dacă ajută Ucraina va provoca un nou război mondial
Imagine de © Profimedia Images

Renumita jurnalistă şi activistă feministă Alice Schwarzer, fondatoarea şi editorul-şef al revistei EMMA, scriitorul Martin Walser, laureatul premiului Georg Büchner în 1981, şi fizicianul Ranga Yogeshwar, fost cercetător la CERN din Elveţia şi autorul unor populare documentare ştiinţifice, se numără printre cei 28 de semnatari ai acestei scrisori, care îl îndeamnă pe cancelarul german Olaf Scholz să nu ofere preşedintelui rus Vladimir Putin un motiv pentru extinderea războiului pe teritoriul ţărilor care fac parte din NATO.

Parlamentul german a adoptat joi cu o majoritate largă un proiect de lege ce prevede livrări de armament greu, inclusiv tancuri cu muniţie antiaeriană, către Ucraina.

Spre deosebire de criticii care l-au acuzat în ultimele săptămâni pe Olaf Scholz că tergiversează astfel de livrări, semnatarii scrisorii şi-au exprimat sprijinul faţă de eforturile depuse de cancelarul Germaniei pentru a preveni escaladarea războiului din Ucraina şi transformarea lui într-un război global, scrie Agerpres.

Sursă: www.realitatea.net

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Mai multe avioane rusești au fost interceptate de forțele NATO

29.04.2022 20:41 | 2 vizualizări

Mai multe avioane rusești au fost interceptate de forțele NATO

Avioane de luptă ale NATO, staționate în zona Mării Baltice și în zona Mării Negre au intrat în alertă de mai multe ori pe parcursul ultimelor patru zile pentru a urmări și intercepta mai multe avioa…

Știri Externe
Premierul României: Nu recomandăm cetățenilor români să părăsească Moldova

29.04.2022 20:23 | 1 vizualizare

Premierul României: Nu recomandăm cetățenilor români să părăsească Moldova

Premierul României Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că România nu recomandă cetăţenilor români să părăsească Republica Moldova, precizând că în acest moment nu este cazul pentru o astfel de decizie.

Știri Externe
Cel mai important soldat al Rusiei a plecat la Izium

29.04.2022 18:56 | 3 vizualizări

Cel mai important soldat al Rusiei a plecat la Izium

Șeful Statului Major General rus, generalul Valeri Gherasimov, se află în Iziumul ocupat, în estul Ucrainei, unde supraveghează ofensiva împotriva ucrainenilor, fapt care îi face pe analiștii militar…

Știri Externe
Rușii susțin că două regiuni de la granița cu Ucraina au fost bombardate

29.04.2022 18:16 | 8 vizualizări

Rușii susțin că două regiuni de la granița cu Ucraina au fost bombardate

Kursk și Briansk, două regiuni din Rusia care se învecinează cu Ucraina, au anunțat vineri că teritoriul lor a fost bombardat, transmite CNN.

Știri Externe
Klaus Iohannis a aprobat dislocarea de trupe NATO pe teritoriul României

29.04.2022 16:17 | 5 vizualizări

Klaus Iohannis a aprobat dislocarea de trupe NATO pe teritoriul României

„Pe fondul situației existente şi a intenţiilor Federaţiei Ruse de a-şi reafirma statutul de mare putere regională, a fost întocmit la nivelul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SH…

Știri Externe
Cine este Killnet, grupul care a atacat site-urile instituțiilor din România

29.04.2022 16:07 | 8 vizualizări

Cine este Killnet, grupul care a atacat site-urile instituțiilor din România

Grupul de hackeri ruși Killnet a atacat site-urile Guvernului, Ministerului Apărării, Poliției de Frontieră, CFR Călători și OTP Bank, acestea devenind inaccesibile pentru o perioadă.

Publicitate