Scandal în Slovacia din cauza livrării Ucrainei unui sistem de apărare

Decizia guvernului slovac de a livra Ucrainei sistemul său de apărare aeriană S-300 a declanşat o luptă politică la Bratislava.

Scandal în Slovacia din cauza livrării Ucrainei unui sistem de apărare
Imagine de © Profimedia Images

Asta după ce ieri, premierul slovac Eduard Heger a anunțat vineri că țara sa a furnizat Ucrainei sistemul de apărare aeriană pentru a o sprijini în lupta împotriva invaziei rusești.

Deşi iniţiativa a adus Slovaciei laude din partea SUA – şi promisiunea sosirii unui sistem de apărare antirachetă Patriot – politicienii din opoziţie şi-au exprimat vineri consternarea faţă de această decizie, spunând că aceasta pune Slovacia în pericol, scrie Digi24.

Sistemul rusesc de rachete antiaeriene S-300, care a fost dezvoltat în perioada sovietică, foloseşte o tehnologie de ghidare precisă pentru a distruge avioanele sau rachetele inamice.

Fostul prim-ministru şi şef al partidului social-democrat Smer, Robert Fico, a declarat că va solicita o sesiune specială pentru a lua în considerare înlăturarea actualului guvern. Peter Pellegrini, de la Hlas, un alt partid social-democrat, i-a acuzat pe premierul Eduard Heger şi pe ministrul apărării Jaroslav Nad că au minţit poporul slovac, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

El i-a acuzat că au spus ţării timp de săptămâni întregi că Slovacia nu va renunţa niciodată la sistemele sale de apărare antiaeriană, doar că acum toată lumea poate vedea că decizia de a face exact acest lucru a fost luată în secret.

Heger conduce „un guvern de mincinoşi şi de oameni care nu reuşesc să ne protejeze interesele naţionale”, a spus Pellegrini. În timp ce Fico a evidenţiat că sistemul S-300 este crucial pentru protejarea centralelor de energie nucleară şi a siturilor industriale ale Slovaciei.

Zilele trecute și Cehia a trimis Ucrainei mai multe tancuri și vehicule de luptă ale infanteriei. Acest lucru a fost făcut sub forma unui ajutor militar, a informat televiziunea de stat cehă marți, informează Reuters. Ministra Apărării din Cehia, Jana Černochová, a confirmat indirect livrarea de echipamente militare către Ucraina, dar nu a oferit mai multe detalii.

Acesta a fost primul transfer de tehnică grea de luptă (tancuri și blindate de fabricație sovietică, în acest caz) oferit de o țară NATO sub forma ajutorului militar pentru Ucraina, la cinci săptămâni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, notează publicația Wall Street Journal.

Sursă: realitatea.md