Publicitate

Scandal în Italia după interviul lui Lavrov: Parlamentul anchetează propaganda rusă

O comisie parlamentară italiană a deschis o anchetă privind „dezinformarea” la TV, după o dezbatere aprinsă privind aparițiile frecvente ale oaspeților ruși la programele de știri ale țării în ultima perioadă, de când Rusia a invadat Ucraina, scrie Reuters.

Scandal în Italia după interviul lui Lavrov: Parlamentul anchetează propaganda rusă
Imagine de © Profimedia

Comisia parlamentară pentru Securitatea Republicii (Copasir), care supraveghează serviciile de informații, a declarat miercuri că i-a convocat pe șefii rețelei de televiziune de stat din Italia, ai agenției de securitate de stat și ai organelor de supraveghere a comunicațiilor.

Comisia a declarat că analizează „activitatea de interferență străină și dezinformare, cu referire specială la conflictul dintre Rusia și Ucraina”.

Prim-ministrul italian Mario Draghi a adoptat o atitudine dură cu privire la acțiunile regimului de la Moscova, după invadarea Ucrainei în 24 februarie, dar sondajele de opinie arată că în Italia, spre deosebire de celelalte state europene ale G7 (cele mai puternice șapte economii ale lumii), Marea Britanie, Franța și Germania, există puțin sprijin public pentru trimiterea de arme către Ucraina.

De asemenea, radiodifuzorul public italian RAI și cele patru canale private principale ale sale găzduiesc în mod regulat jurnalişti ruși la talk-show-urile politice pentru a dezbate cu omologii lor italieni despre război, o abordare care a accentuat diviziunile în țară.

În timp ce unii comentatori spun că este corect să auzim ambele părți ale conflictului, alții condamnă acordarea de spațiu mediatic și numesc acest lucru „propagandă rusă”.

Disputa s-a intensificat duminică, când ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ales canalul privat italian Rete 4 pentru a acorda primul său interviu pentru o rețea de televiziune europeană de la începutul invaziei ruse.

Criticii au spus că intervievatorul lui Lavrov nu a reușit să-l provoace sau să-l întrerupă suficient pe oficialul rus. Unii au spus că șeful diplomației de la Moscova nu ar fi trebuit să fie intervievat deloc. Draghi însuși a intervenit în dezbaterea de a doua zi, spunând că interviul „nu a fost prea bun”.

Reuters notează că Italia nu are o tradiție de a realiza interviuri televizate agresive cu politicienii.

În timpul interviului pentru postul italian Rete 4, Lavrov a fost întrebat cum poate Rusia să susțină că trebuie să „denazifice” Ucraina când președintele țării, Volodimir Zelenski, este evreu.

„Când se spune „Ce fel de nazism este acesta dacă suntem evrei”, ei bine, cred că și Hitler a avut origini evreiești, așa că nu înseamnă nimic”, a spus Lavrov.

„De multă vreme auzim poporul evreu înțelept spunând că cei mai mari antisemiți sunt evreii înșiși”, a adăugat el.

Dani Dayan, președintele Yad Vashem, memorialul Israelului pentru cele șase milioane de evrei uciși în Holocaust, a numit remarcile lui Lavrov „o insultă și o lovitură severă pentru victimele adevăratului nazism”.

Totodată, ministerul israelian de Externe Yair Lapid a declarat „este o declarație de neiertat, scandaloasă, o greșeală istorică teribilă și ne așteptăm la scuze”.

Unii experți politici au început să refuze să participe la talk-show-uri în semn de protest față de faptul că spațiul de emisie a fost acordat celor pe care ei îi definesc drept actori ai propagandei ruse.

Nathalie Tocci, directoarea Institutului pentru Afaceri Internaționale din Italia, a refuzat marți să apară într-un program de știri, deoarece o invitată alături de ea în aceeași emisiune era de la ministerul rus al apărării. Tocci a spus că „nu este dispusă să devină complice la dezinformare”.

Pe de altă parte, Lucio Caracciolo, unul dintre cei mai importanți experți în geopolitică ai Italiei și fondatorul Limes, o respectată publicație de afaceri mondiale, continuă să apară zilnic în talk-show-uri în care se dezbate situația din Ucraina pe canalul privat La7.

Caracciolo a definit ancheta Copasir drept „o glumă”, spunând că „dacă vrem să o luăm în serios, ar trebui să credem că vor să înființeze un Minister al Adevărului”.

Moscova spune că mass-media occidentală a oferit o narațiune „excesiv părtinitoare” a războiului. Rusia numește acțiunea sa în Ucraina o „operațiune specială” de demilitarizare și denazificare a Ucrainei.

La rândul lor, Ucraina și Occidentul spun că acuzațiile Moscovei nu au niciun temei, iar războiul este un act de agresiune neprovocat, care încalcă toate normele dreptului internațional.

De asemenea, crimele de război comise de armata rusă, documentate de Curtea Penală Internațională și dezvăluite de mass-media internațională evidențiază faptul că Rusia atacă civili, deși spune că are ca obiectiv să țintească doar infrastructura militară ucraineană.

Sursă: www.digi24.ro

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Suma care i-a ajutat pe ucraineni să reziste până acum împotriva rușilor

05.05.2022 17:22 | 4 vizualizări

Suma care i-a ajutat pe ucraineni să reziste până acum împotriva rușilor

De la începutul invaziei Rusiei, Ucraina a primit sprijin financiar, umanitar, dar mai ales militar, ce depășește suma de 12 miliarde de dolari.

Știri Externe
Inflaţie de aproape 70% în Turcia, în aprilie: Probleme pentru Erdogan

05.05.2022 17:04 | 3 vizualizări

Inflaţie de aproape 70% în Turcia, în aprilie: Probleme pentru Erdogan

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat la 69,97% în luna aprilie, fapt ce pune în pericol şansele de realegere ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în 2023, transmite AFP, potrivit Agerpres. Tur…

Știri Externe
OMS: Aproape 15 milioane de oameni au murit din cauza pandemiei

05.05.2022 17:00 | 1 vizualizare

OMS: Aproape 15 milioane de oameni au murit din cauza pandemiei

Pandemia de coronavirus a cauzat 14,9 milioane de decese la nivel global în ultimii doi ani, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează dpa.

Știri Externe
Zelenski și Steinmeier s-au împăcat. Președintele german, invitat la Kiev

05.05.2022 16:47 | 6 vizualizări

Zelenski și Steinmeier s-au împăcat. Președintele german, invitat la Kiev

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a discutat telefonic cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cei doi şefi de stat au rezolvat o dispută privind o vizită a primului la Kiev care fu…

Știri Externe
EASA: Avioane civile ar putea fi, din greșeală, ținta unor rachete

05.05.2022 16:17 | 3 vizualizări

EASA: Avioane civile ar putea fi, din greșeală, ținta unor rachete

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației a avertizat joi că cu privire la riscurile cu care s-ar putea confrunta companiile aeriene din cauza războiului din Ucraina.

Știri Externe
Lukașenko susține că operațiunea specială din Ucraina durează prea mult

05.05.2022 16:15 | 4 vizualizări

Lukașenko susține că operațiunea specială din Ucraina durează prea mult

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, apără invazia Rusiei în Ucraina, dar susține că „operațiunea specială” durează prea mult.

Publicitate