Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat doar prin mijloace „diplomatice”, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de BBC.
Cele mai noi metode de tratare a fracturilor deschise au fost discutate astăzi împreună cu medicii de la Spitalul Clinic Bălți, în cadrul unui seminar susținut de specialiștii organizației internaționale de traumatologi,…
De sâmbătă dimineață, Finlanda a rămas fără gaze rusești. Anunțul a venit de la compania națională de gaze, după ce statul nordic a refuzat să facă plata în ruble, cum a cerut Kremlinul.
Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva amenințării unei invazii ruse, a declarat ministrul de externe al Marii Britanii Liz Truss, citată de BBC.
Fostul puşcaş marin american Trevor Reed a descris experienţa sa într-o unitate de tratament psihiatric din Rusia într-un interviu difuzat vineri, detaliind condiţiile dezgustătoare în mijlocul unor deţinuţi cu boli mint…
Un nou lot de ajutor umanitar a fost oferit de Republica Moldova pentru oamenii aflați în dificultate din Ucraina.
Canada a anunţat sancţiuni suplimentare la adresa oligarhilor ruşi, precum şi o interdicţie asupra importului de băuturi alcoolice, fructe de mare şi diamante artizanale şi exportului produselor de lux ruseşti, relatează…
Unul dintre luptătorii ucraineni din Azovstal, Dmitro Kozatski, a publicat, vineri, pe Twitter ceea ce pare un mesaj de adio.
Președinta țării, Maia Sandu, neagă orice afirmație precum că o comunitate europeană din care ar putea face parte și Moldova „este doar o momeală sau o structură paralelă cu UE”.
Doi opozanţi în exil ai lui Vladimir Putin, fostul campion la şah Garry Kasparov şi fostul oligarh Mihail Hodorkovski, au fost desemnaţi vineri drept „agenţi ai străinătăţii” în Rusia, a informat Ministerul rus de Justiţ…
Armata rusă a declarat vineri că a „eliberat complet” combinatul siderurgic Azovstal din oraşul strategic Mariupol, în sud-estul Ucrainei, după capitularea ultimilor soldaţi ucraineni prezenţi acolo, notează AFP.