Rușii impun rubla ca monedă în Zaporojie
Autorităţile instalate de către Rusia în regiunea ucraineană Zaporojie, ocupată în cea mai mare parte de armata rusă, a impus rubla, instituind astfel o zonă cu monedă dublă, anunţă un membru al Consiliului Regional prorus.

„Puteţi plăti atât în grivne, cât şi în ruble, iar toate taxele vor fi plătite în ruble”, dă el asigurări.
„Noile autorităţi” ale regiunii Zaporojie se vor orienta către o aderare la Rusia, subliniază el.
Această anexare va avea loc „după eliberarea completă a regiunii de naţionalişti ucraineni”, anunţă oficialul prorus.
„Regiunea Zaporojie nu poate avea decât un viitor (...) şi anume să devină parte integrantă a Federaţiei ruse”, subliniază acest membru al Consiliului Regional prorus.