Publicitate

Rusia va prezenta noile sale lansatoare de rachete la paradă pe 9 mai

Rusia va prezenta unele dintre noile sale arme cu prilejul tradiţionalei parade militare de pe 9 mai, de Ziua Victoriei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, relatează dpa.

Rusia va prezenta noile sale lansatoare de rachete la paradă pe 9 mai
Imagine de © digi24.ro

Festivităţile au loc în fiecare an pentru a marca victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de Al Doilea Război Mondial şi se obişnuieşte ca Moscova să prezinte cele mai recente exemple de tehnică militară, conform Agerpres.

„Pentru prima dată, lansatoarele de rachete multiple moderne de tipul Tornado-G, de calibrul 122 mm şi echipate cu control automat şi sisteme de control al focului vor străbate Piaţa Roşie în coloana motorizată", a declarat ministrul apărării Serghei Şoigu, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

În total, sunt prevăzute parade militare în 28 de oraşe ruseşti pentru a marca Ziua Victoriei, deşi evenimentul de la Moscova este cel mai important.

Cea mai mare paradă naţională din Rusia ar urma să mobilizeze 11.000 de soldaţi şi 131 de vehicule militare. În plus, vor participa 77 de elicoptere şi avioane. Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să susţină un discurs.

Kremlinul a anunţat săptămâna trecută că niciun lider străin nu a fost invitat, nici chiar preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin.

Diplomaţi occidentali din Rusia intenţionează de asemenea să nu participe la eveniment din cauza vărsării de sânge din Ucraina, notează dpa.

Sursă: www.digi24.ro

Foto
Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Ucraina, pregătită în cazul în care Belarus se va alătura invaziei ruse

04.05.2022 18:53 | 5 vizualizări

Ucraina, pregătită în cazul în care Belarus se va alătura invaziei ruse

Kievul va fi pregătit dacă forțele armate ale Belarusului se vor alătura efortului de război al Rusiei în Ucraina, a declarat, miercuri, un purtător de cuvânt al Serviciului ucrainean de frontieră de…

Știri Externe
Rusia ar fi lansat rachete Kalibr de pe un submarin din Marea Neagră

04.05.2022 18:47 | 5 vizualizări

Rusia ar fi lansat rachete Kalibr de pe un submarin din Marea Neagră

Rusia a anunțat, miercuri, că a lansat două rachete Kalibr de pe un submarin din Marea Neagră, asupra unor ținte din Ucraina, reiterând avertismentul că va încerca să lovească transporturile de armam…

Știri Externe
Un elicopter militar rus a pătruns în spaţiul aerian al Finlandei

04.05.2022 18:46 | 5 vizualizări

Un elicopter militar rus a pătruns în spaţiul aerian al Finlandei

Un elicopter militar rus a pătruns scurt timp, miercuri dimineaţă, în spaţiul aerian al Finlandei, în contextul tensiunilor generate de planul Guvernului de la Helsinki privind aderarea la Alianţa No…

Știri Externe
Curtea Supremă a SUA se pregăteşte să anuleze dreptul la avort

04.05.2022 18:45 | 3 vizualizări

Curtea Supremă a SUA se pregăteşte să anuleze dreptul la avort

Curtea Supremă a SUA se pregăteşte să anuleze decizia istorică din 1973 prin care ea a recunoscut dreptul la avort, a relatat luni seară publicaţia Politico, sprijinindu-se pe o scurgere inedită de d…

Știri Externe
Patriarhul Kiril îi răspunde Papei Francisc: A ales tonul greșit

04.05.2022 18:05 | 7 vizualizări

Patriarhul Kiril îi răspunde Papei Francisc: A ales tonul greșit

Biserica Ortodoxă Rusă a reacționat la declarațiile Papei Francisc, care a dezvăluit ultima conversație dintre cei doi, într-un interviu pentru un cotidian italian.

Știri Externe
Rușii nu vor mai putea să cumpere proprietăți imobiliare în UE

04.05.2022 18:05 | 6 vizualizări

Rușii nu vor mai putea să cumpere proprietăți imobiliare în UE

Al șaselea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei include și interdicția de a face tranzacții imobiliare pentru cetățenii ruși.

Publicitate