Rusia respinge categoric acuzaţiile SUA de genocid în Ucraina

Președintele SUA l-a acuzat marţi pe preşedintele rus Vladimir Putin de genocid în legătură cu atrocităţile din Ucraina. După declaraţiile preşedintelui SUA Joe Biden, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că Rusia respinge „categoric” acuzațiile de genocid în Ucraina.

Rusia respinge categoric acuzaţiile SUA de genocid în Ucraina
Imagine de © g4media.ro

„Categoric nu suntem de acord cu ei. Considerăm inacceptabile încercările de a răsturna situația în acest fel. Chiar mai mult, aşa cum am spus-o deja, este greu de acceptat din partea preşedintelui Statelor Unite ale Americii”, a comentat Peskov, conform DPA, după declaraţiile preşedintelui lansate de Joe Biden.

„Da, l-am numit genocid. A devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă să şteargă ideea chiar de a fi – a putea fi – ucrainean”, a spus Biden.

Acum o săptămână şi jumătate, poze cu cadavre a sute de civili în oraşul ucrainean Bucea de la periferia Kievului au provocat groază în întreaga lume.

Un atac cu rachetă asupra refugiaţilor la gara Kramatorsk de asemenea a şocat lumea. Kievul dă vina pe soldaţii ruşi pentru crimă şi vorbeşte despre genocid. Moscova neagă orice responsabilitate pentru atac, aminteşte DPA.

Atacul cu rachetă asupra gării din Kramatorsk a avut loc la 8 aprilie.

Autorităţile ucrainene au dat vina pe Rusia pentru atac, dar numărul de serie al rachetei şi traiectoria de zbor indică forţele armate ucrainene, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS, relatează Agerpres.