Rusia: Ministrul de externe Lavrov acuză Kievul că refuză să negocieze

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a acuzat joi pe preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, că nu doreşte să negocieze şi Occidentul pentru că sprijină Kievul în această poziţie, transmite dpa.

Rusia: Ministrul de externe Lavrov acuză Kievul că refuză să negocieze

Preşedintele Zelenski afirmase anterior că va negocia direct doar cu preşedintele rus Vladimir Putin dacă Moscova s-ar retrage pe linia de dinaintea invaziei.

„Este convenabil pentru Occident să susţină această inflexibilitate care nu este foarte bine întemeiată din punct de vedere intelectual”, a estimat ministrul rus de externe într-o declaraţie pentru filiala în limba arabă a postului de stat RT.

Discuţiile de pace au fost întrerupte după atrocităţile comise de forţele ruse în suburbiile Kievului, scoase la iveală şi prezentate lumii de autorităţile ucrainene.