Publicitate

Rusia acuză Polonia că vrea să anexeze părți din Ucraina

Şeful spionajului extern rus, Serghei Narîşkin, a acuzat joi SUA şi Polonia de complot cu scopul de a obţine o sferă de influenţă în Ucraina, transmite Reuters, care a interpretat scenariul făcut public de Narîşkin drept cel mai puternic semnal dat de Moscova că războiul s-ar putea încheia cu împărţirea forţată a Ucrainei între Occident şi Rusia.

Rusia acuză Polonia că vrea să anexeze părți din Ucraina
Imagine de © Profimedia

Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), a declarat că dispune de informaţii operative, care nu au mai fost publicate până în prezent, potrivit cărora Statele Unite şi Polonia, aliate în cadrul NATO, ar complota pentru a restabili controlul polonez asupra unei părţi din vestul Ucrainei.

„Conform datelor operative primite de SVR, Washingtonul şi Varşovia lucrează la planuri privind stabilirea unui control militar şi politic strâns al Poloniei asupra (fostelor) sale posesiuni istorice din Ucraina”, susţine Narîşkin în una din rarele declaraţii publicate de SVR.

Polonia a guvernat unele teritorii care în prezent fac parte din Ucraina în diferite perioade în trecut, cel mai recent între cele două războaie mondiale. Vestul Ucrainei, inclusiv oraşul Liov (Lvov), au fost absorbite de Uniunea Sovietică la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

SVR susţine că SUA ar discuta cu Polonia despre un plan potrivit căruia forţe poloneze de „menţinere a păcii”, fără mandat NATO, ar urma să intre în zone din vestul Ucrainei, unde riscul unei confruntări cu forţele ruse este redus.

SVR, care după prăbuşirea URSS în 1991 şi-a asumat majoritatea responsabilităţilor KGB-ului din perioada sovietică în ceea ce priveşte spionajul extern, nu şi-a făcut publice dovezile, iar Reuters nu a putut să le verifice.

Ministerul polonez de Externe nu a fost disponibil imediat pentru a comenta afirmaţiile lui Narîşkin.

Polonia este unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai Ucrainei în rezistenţa acesteia la invazia rusă, trimiţând armament peste graniţă şi primind peste 3 milioane de refugiaţi ucraineni.

Senatorul rus Andrei Klimov, vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a declarat şi el joi că Polonia ar intenţiona să-şi stabilească controlul asupra unei părţi a Ucrainei, dar nu a oferit nici el vreo dovadă care să-i susţină afirmaţia.

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, unul dintre aliaţii cei mai apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, declarase în cursul acestei săptămâni că Ucraina se îndreaptă spre fărâmiţarea în mai multe state ca urmare a ceea ce el a spus că este o încercare a SUA de a folosi Kievul pentru a submina Rusia.

Rusia numeşte războiul declanşat în Ucraina „operaţiune militară specială” cu scopul de a dezarma Ucraina şi de a o proteja de nazişti. Ucraina şi Occidentul susţin însă că acesta este un fals pretext pentru un război de agresiune neprovocat, declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin.

Sursă: www.digi24.ro

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Stoltenberg: NATO e pregătită să susțină Ucraina pentru anii următori

28.04.2022 17:30 | 7 vizualizări

Stoltenberg: NATO e pregătită să susțină Ucraina pentru anii următori

NATO este pregătită să sprijine Ucraina pentru anii următori, în războiul împotriva Rusiei, care ar putea să se prelungească „luni sau chiar ani”, a declarat joi secretarul general al alianței, Jens…

Știri Externe
Bulgaria le cere cetățenilor săi să părăsească de urgență R. Moldova

28.04.2022 17:29 | 6 vizualizări

Bulgaria le cere cetățenilor săi să părăsească de urgență R. Moldova

În urma exploziilor din stânga Nistrului, Ministerul de Externe de la Sofia și-a îndemnat cetățenii să părăsească Republica Moldova.

Știri Externe
Erdogan s-a oferit să fie mediator pe calea păcii între Ucraina şi Rusia

28.04.2022 17:15 | 6 vizualizări

Erdogan s-a oferit să fie mediator pe calea păcii între Ucraina şi Rusia

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, i-a transmis joi omologului său rus, Vladimir Putin, că este dispus să „ia iniţiativa” pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în a doua zi după un schimb…

Știri Externe
Marea Britanie vrea ca toată Ucraina să fie eliberată, inclusiv Crimeea

28.04.2022 16:08 | 4 vizualizări

Marea Britanie vrea ca toată Ucraina să fie eliberată, inclusiv Crimeea

Guvernul britanic reiterează joi că obiectivele sale în Ucraina nu s-a schimbat, încercând să minimalizeze astfel declaraţiile şefei diplomaţiei britanice Liz Truss, care a subliniat miercuri că ”toa…

Știri Externe
Rusia atrage atenţia asupra pompării de arme în Ucraina şi Moldova

28.04.2022 15:41 | 3 vizualizări

Rusia atrage atenţia asupra pompării de arme în Ucraina şi Moldova

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a atras atenţia, joi, împotriva „pompării” de arme în Ucraina şi alte ţări, precum Georgia şi Republica Moldova, afirmând că astfel de demersuri am…

Știri Externe
Podul de la Zatoka se redeschide după atacul cu rachete

28.04.2022 15:30 | 3 vizualizări

Podul de la Zatoka se redeschide după atacul cu rachete

Traficul de peste podul din Zatoka, care a fost bombardat de ruși, a fost reluat, anunță autoritățile ucrainene.

Știri Externe
Parlamentul german a aprobat livrarea de armament greu pentru Ucraina

28.04.2022 14:05 | 3 vizualizări

Parlamentul german a aprobat livrarea de armament greu pentru Ucraina

Parlamentul german a aprobat joi, cu o largă majoritate, o rezoluție în favoarea livrării de armament greu destinat Ucrainei, care să ajute forțele Kievului să facă față atacurilor armatei ruse, după…

Știri Externe
Secretarul general al ONU: Războiul este o absurditate în secolul XXI

28.04.2022 14:03 | 5 vizualizări

Secretarul general al ONU: Războiul este o absurditate în secolul XXI

„Un război este o absurditate în secolul al XXI-lea”, a declarat joi secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, la sosirea sa la Borodianka, una dintre localitățile…

Știri Externe
Prima țară din lume care își suspendă programul de vaccinare împotriva COVID

28.04.2022 13:25 | 8 vizualizări

Prima țară din lume care își suspendă programul de vaccinare împotriva COVID

Danemarca a devenit prima țară din lume care și-a suspendat programul de vaccinare împotriva COVID-19, întrucât, potrivit oficialilor danezi, virusul este acum ținut sub control, informează CNBC.

Știri Externe
Rusia s-ar afla în spatele a sute de atacuri cibernetice asupra Ucrainei

28.04.2022 13:14 | 6 vizualizări

Rusia s-ar afla în spatele a sute de atacuri cibernetice asupra Ucrainei

Potrivit unui raport publicat miercuri de Microsoft, grupuri legate de statul rus au efectuat peste 200 de atacuri informatice împotriva Ucrainei și a infrastructurii sale de când armata rusă a încep…

Știri Externe
Grecia: Angajații din transportul public maritim sunt în grevă pe 1 mai

28.04.2022 13:05 | 7 vizualizări

Grecia: Angajații din transportul public maritim sunt în grevă pe 1 mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Federaţia Marinarilor Eleni (PNO) a anunţat organizarea unei…

Știri Externe
Taiwanul a depăşit pentru prima dată pragul de 10.000 de cazuri de COVID

28.04.2022 12:08 | 5 vizualizări

Taiwanul a depăşit pentru prima dată pragul de 10.000 de cazuri de COVID

Taiwanul a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 10.000 de cazuri noi de COVID pe zi. Cu o populaţie bine vaccinată, peste 99% dintre cei infectaţi în actualul val sunt fie asimptomatici, fie nu…

Știri Externe
Un american a stat la închisoare în Rusia: Plecase să-și vadă iubita

28.04.2022 12:00 | 9 vizualizări

Un american a stat la închisoare în Rusia: Plecase să-și vadă iubita

Fostul pușcaș marin american Trevor Reed, care a stat trei ani în închisoare în Rusia, este în drum spre casă, după ce a fost eliberat la schimb cu Konstantin Iaroşenko, un pilot rus încarcerat în SU…

Știri Externe
Rusia și-a dublat veniturile din petrol și gaze de când a pornit invazia

28.04.2022 11:39 | 3 vizualizări

Rusia și-a dublat veniturile din petrol și gaze de când a pornit invazia

Rusia aproape că și-a dublat veniturile din vânzarea de combustibili fosili către Uniunea Europeană în timpul celor două luni de război din Ucraina, beneficiind de creșterea prețurilor la petrol și g…

Știri Externe
Ungaria a început să plătească în ruble gazul rusesc. Szijjarto: Nu am ales noi

28.04.2022 11:36 | 3 vizualizări

Ungaria a început să plătească în ruble gazul rusesc. Szijjarto: Nu am ales noi

Ministrul maghiar de Externe a confirmat pentru CNN că țara sa va folosi schema de plată cerută de Moscova pentru a achita importurile de petrol și gaze. Astfel, Ungaria va face plățile în ruble.

Știri Externe
Marea Britanie spune câte nave și submarine are Rusia în Marea Neagră

28.04.2022 11:27 | 2 vizualizări

Marea Britanie spune câte nave și submarine are Rusia în Marea Neagră

Marina rusă are 20 de nave și submarine în Marea Neagră, potrivit ultimei evaluări a Ministerului britanic al Apărării privind situația războiului din Ucraina.

Știri Externe
Ucraina întărește graniţa cu Transnistria după ultimele incidente

28.04.2022 11:24 | 1 vizualizare

Ucraina întărește graniţa cu Transnistria după ultimele incidente

Forţele ucrainene de apărare din regiunea Odesa, pe ţărmul Mării Negre, au consolidat frontiera de stat cu Republica Moldova, după incidentele care au avut loc în ultimele zile în regiunea separatist…

Știri Externe
Polonia cere fonduri ca să acopere cheltuielile pentru refugiați

28.04.2022 10:42 | 4 vizualizări

Polonia cere fonduri ca să acopere cheltuielile pentru refugiați

Polonia a cerut fonduri suplimentare de la Uniunea Europeană pentru a contribui la finanțarea eforturilor pentru găzduirea milioanelor de refugiați veniți din Ucraina, invadată de forțele ruse.

Știri Externe
Secretarul general al ONU anunță cât va mai dura războiul din Ucraina

28.04.2022 10:41 | 5 vizualizări

Secretarul general al ONU anunță cât va mai dura războiul din Ucraina

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a făcut o prognoză neliniștitoare în privința războiului din Ucraina, după ce a purtat la Moscova discuții cu președintele Vladi…

Știri Externe
Italia: Copiii ar trebui să primească numele ambilor părinți

28.04.2022 09:53 | 5 vizualizări

Italia: Copiii ar trebui să primească numele ambilor părinți

Copiii italieni ar trebui să primească numele de familie ale ambilor părinți, a decis Curtea Constituţională de la Roma, modificând astfel tradiţia prin care toţi nou-născuţii sunt numiţi automat dup…

Știri Externe
Arestovici spune că Ucraina nu va ataca militarii din stânga Nistrului

28.04.2022 09:48 | 5 vizualizări

Arestovici spune că Ucraina nu va ataca militarii din stânga Nistrului

Consilierul din cadrul cabinetului președintelui ucrainean, Aleksei Arestovici, a anunțat că Ucraina nu planifică să atace militarii ruși din stânga Nistrului.

Publicitate