Reacția Kremlinului după reținerea fostului președinte Igor Dodon

Presa rusă apropiată puterii urmărește evenimentele referitoare la dosarul în care este vizat Igor Dodon, însă Kremlinul pare să nu îi ia apărarea. Secretarul de presă al Kremlinului declară că reținerea fostului șef de stat este chestiunea internă a Moldovei.

Reacția Kremlinului după reținerea fostului președinte Igor Dodon
Imagine de © realitatea.md

În același timp, Dmitri Peskov a declarat că Moscova este îngrijorată în contextul „persecuțiilor aplicate susținătorilor cooperării cu Federația Rusă”.

„În primul rând, aceasta este o chestiune internă a Moldovei. În al doilea rând, suntem alarmați că din nou astfel de practici și persecuții sunt folosite împotriva celor care sunt susținători ai dezvoltării unor relații prietenoase, reciproc avantajoase cu Federația Rusă”, a punctat Peskov.

În dimineața zilei de 24 mai, la casa lui Igor Dodon au descins oamenii legii pentru a efectua percheziții. Reprezentanții Procuraturii au comunicat pentru Realitatea că fostul șef de stat este acuzat de trădare de patrie, îmbogățire ilicită, corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, iar presa de la Chișinău scrie că acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Sursă: realitatea.md