„Nimeni nu vrea să vadă izbucnirea unui Al Treilea Război Mondial”, a transmis marți Ministerul de Externe al Chinei, în urma afirmațiilor făcute de șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, potrivit cărora pericolul unui război nuclear este „real” și „nu trebuie subestimat”, relatează CNN.
China încă speră ca părțile „să păstreze calmul și să-și exercite reținerea”, să „facă pace cât mai curând posibil” și să evite ca Europa și restul lumii să plătească un preț mai mare, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, într-o conferință.
„Nimeni nu vrea să vadă izbucnirea unui Al Treilea Război Mondial (…) Ar trebui să reflectăm la modul în care vârtejul conflictelor geopolitice a crescut din nou în Europa, la mai bine de 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece”, a spus Wang.
Într-un interviu pentru televiziunea de stat rusă, Lavrov a spus că Rusia a făcut multe pentru a susține principiul de a lupta pentru a preveni cu orice preț războiul nuclear, dar pericolul este „real” și „nu trebuie subestimat”.
„Aceasta este poziția-cheie pe care ne bazăm. Nu aș vrea să ridic aceste riscuri în mod artificial. Mulți ar dori asta. Pericolul este grav, este real. Nu trebuie să-l subestimăm”, a spus Lavrov.
Ucraina, prin vocea ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a reacționat și ea după comentariile lui Lavrov și a transmis că Rusia simte că pierde războiul, de aceea vorbește despre un război mondial.
China a susţinut politic Rusia în conflictul din Ucraina şi a refuzat să condamne invazia, spunând că principala cauză a crizei sunt SUA şi NATO.
Sursă: www.libertatea.ro
26.04.2022 14:46 | 6 vizualizări
NATO a fost implicată în consolidarea Flancului Estic, iar comunitatea donatorilor nu este compusă doar din statele care alcătuiesc Alianța, ci și din altele din exterior, a declarat marți, 26 aprili…
26.04.2022 14:37 | 7 vizualizări
Pe măsură ce invazia rusă a Ucrainei se transformă într-un război de uzură, SUA şi aliaţii săi încep să manifeste o strategie nouă, pe termen lung, şi anume de a învinge Rusia atât de decisiv pe câmp…
26.04.2022 14:30 | 8 vizualizări
Ucraina a trimis până acum în portul românesc Constanţa aproximativ 80.000 de tone de cereale, a afirmat marţi directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Flor…
26.04.2022 14:19 | 7 vizualizări
Un atac cu rachetă a avut loc pe podul care leagă Zatoka de Belgorod-Dnestrovsk, spre Odesa.
26.04.2022 13:50 | 6 vizualizări
Premierul bulgar, Kiril Petkov, a lansat o campanie publică prin care le cere cetăţenilor să ajute Ucraina donând salariul lor pe o lună.
26.04.2022 13:33 | 8 vizualizări
Armata rusă își continuă ofensiva în regiunile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.