Publicitate

Război în Ucraina: Cronica evenimentelor de ieri până azi, 29 aprilie

Marea Britanie consideră că Ucraina trebuie să fie înarmată așa încât să-și poată elibera complet teritoriile, inclusiv Crimeea și Donbas, iar Occidentul să o ajute cu arme și sancțiuni împotriva Rusiei.

Război în Ucraina: Cronica evenimentelor de ieri până azi, 29 aprilie
Imagine de © IPN

Despre aceasta a declarat secretarul britanic de Externe, Liz Truss, relatează The Times.

Ea a spus că, dacă președintelui rus, Vladimir Putin, îi reușesc rupturile teritoriale, aceasta ar putea provoca „noi suferințe incalculabile în toată Europa”.

În plus, potrivit lui Truss, Occidentul ar trebui să contribuie la edificarea capacităților de apărare ale Moldovei și Georgiei, întrucât Putin ar putea invada și aceste țări. Mai devreme, britanicii au spus că Forțele Armate ale Ucrainei au „dreptul legal” de a lovi ținte în Rusia.

Ce să însemne, oare, că generalii comandă cu plutoane?

Publicația ucraineană Defense Express scrie că șeful Marelui Stat Major al Forțelor Armate Ruse, Valery Gerasimov, a sosit în orașul ucrainean Izium, ocupat temporar, din regiunea Harkov, pentru a prelua comanda forțelor de ocupație din Donbas.

Faptul că poziția lui Gerasimov implică comanda operațiunilor la nivel strategic, și nu operațional-tactic, poate fi o dovadă elocventă că cei din conducerea rusă se concentrează serios pe obținerea măcar a unor victorii tactice în Donbas.

În Bulgaria, dar nu la mare

Echipamentul militar ucrainean va fi reparat la întreprinderile bulgare. Acest lucru a fost declarat de președintele Vladimir Zelenski în urma unei întâlniri la Kiev cu premierul bulgar, Kirill Petkov.

„Acest lucru este foarte important pentru Ucraina. Sunt sigur că o astfel de cooperare va fi benefică atât pentru companiile bulgare, cât și pentru economia bulgară. Și pentru noi, calitatea și executarea rapidă sunt foarte importante pentru că ne luptăm în fiecare zi", a spus Zelenski la un briefing la Kiev.

Bulgaria va facilita exportul de energie electrică ucraineană în Balcani și oferă, de asemenea, portul Varna ca centru logistic pentru exporturile ucrainene de cereale.

Anterior s-a înștiințat că Republica Cehă va repara echipamentele Forțelor Armate ale Ucrainei. Lucrarea va fi realizată de companiile din industria de apărare cehă, inclusiv la întreprinderile din Slovacia.

Comemorarea victimelor sau propaganda expansiunii?

Autoritățile americane au interzis procesiunea „Regimentului Nemuritor” și depunerea de flori la memorialul „Spiritul Elbei”. Acest lucru a fost anunțat ieri de copreședintele mișcării Regimentul Nemuritor din Rusia, Serghei Makarov.

Pe lângă Statele Unite, permisiunea de a organiza procesiunea Regimentului Nemuritor în acest an a fost retrasă de autoritățile irlandeze. În Germania, procesiunea nu a fost încă interzisă oficial, dar se lucrează pentru a organiza o procesiune alternativă. Potrivit poliției germane, în țară au fost declanșate cel puțin 162 de investigații în legătură cu folosirea simbolului Z.

Surse rusești anunță că, anul acesta, și Israelul a anulat paradele și marșurile în masă pe 9 mai, autoritățile indicând o „situație delicată” în preajma acestei date. Tot presa rusă informează că liderul așa-numitei „DPR”, Denis Pușilin, a anulat „parada Victoriei” și marșul „Regimentului Nemuritor” pe 9 mai, invocând pericolul unor bombardamente.

Cât va dura războiul?

Există o mare probabilitate ca războiul din Ucraina „să se prelungească și să dureze luni și ani”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la un summit de la Bruxelles. În același timp, el a adăugat că NATO este pregătită să sprijine Ucraina în războiul împotriva Rusiei timp de mulți ani, inclusiv ajutând Kievul în tranziția de la armele din epoca sovietică la arme și sisteme moderne occidentale.

Războiul din Ucraina va continua până când Rusia va decide să-i pună capăt, a declarat pentru CNN secretarul general al ONU, António Guterres, după vizita sa la Moscova: „Războiul se va termina atunci când Federația Rusă va decide să-i pună capăt și când, după încetarea focului, va apărea oportunitatea unui acord politic serios. Putem avea multe întâlniri, dar nu asta va pune capăt războiului”, a spus oficialul.

Rusia nu dorește să figureze pe lista sponsorilor terorismului

După ce secretarul de stat american, Antony Blinken, a relatat că, din cauza situației din Ucraina, administrația SUA ia în considerare includerea Rusiei în lista de state care sponsorizează terorismul, Maria Zaharova a numit drept idioată această intenție. Inițiativa SUA nu va rămâne fără răspuns, a menționat reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe.

Totodată, Adalbi Shkhagoshev, membrul Comitetului Dumei de Stat pentru Securitate și Anticorupție, a anunțat că dacă decizia de a pune Rusia pe lista țărilor care sponsorizează terorismul va fi luată, aceasta va fi tratată ca încă un pas spre încheierea dialogului.

Banii nu au miros?

Igor Volobuev, vicepreședintele Gazprombank, originar din regiunea Sumî, a demisionat și a părăsit Federația Rusă pentru a se întoarce în Ucraina, unde intenționează să se alăture unităților de apărare teritorială.

Potrivit lui Volobuev, această decizie se datorează faptului că nu a mai putut suporta atrocitățile pe care trupele ruse le-au comis în Ucraina. „Sunt ucrainean de naționalitate și nu am mai putut răbda ce face Rusia cu patria mea… Vreau să mă spăl de trecutul rusesc. Vreau să rămân în Ucraina până la victorie”, a explicat el, adăugând că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este o crimă de război.

Rachete, în loc de cărți poștale

Aseară, asupra Kievului au fost trase trei rachete, estimativ, din Crimeea, care au provocat victime.

A reacționat consilierul președintelui ucrainean, Mihail Podoleak: „Rachetele cad în centrul capitalei în timpul vizitei oficiale a secretarului general al ONU. Alaltăieri, Antonio Guterres stătea la o masă lungă din Kremlin, iar astăzi trage cu urechea la exploziile de la un kilometru distanță. O expediere poștală de la Moscova? Ia să-mi spuneți: de ce Rusia încă mai ocupă un loc în Consiliul de Securitate al ONU?"

Sursă: www.ipn.md

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Canadienii instruiesc soldații ucraineni să folosirea Howitzer

29.04.2022 05:56 | 3 vizualizări

Canadienii instruiesc soldații ucraineni să folosirea Howitzer

Ministrul canadian al Apărării Naționale, Anita Anand, a confirmat că membrii serviciului militar canadian îi antrenează și pe ucraineni în folosirea autopropulsatelor Howitzer, care sunt arme cu raz…

Știri Externe
Locuitorii oraşului Odesa îşi întăresc poziţii de apărare

29.04.2022 02:32 | 4 vizualizări

Locuitorii oraşului Odesa îşi întăresc poziţii de apărare

La Odesa, oamenii s-au adunat pe plajă şi au umplut saci cu nisip pentru a întări poziţiile de apărare în cazul unui asalt al trupelor ruse.

Știri Externe
UE s-ar putea confrunta cu recesiunea dacă Putin închide complet gazul

28.04.2022 23:49 | 3 vizualizări

UE s-ar putea confrunta cu recesiunea dacă Putin închide complet gazul

Europa ar putea fi împinsă în recesiune dacă Rusia va opri alimentarea cu gaze, au sugerat economiştii, după ce Gazprom a oprit livrările către Polonia şi Bulgaria, scrie CNBC.

Știri Externe
Algeria ameninţă că va opri exporturile de gaze către Spania

28.04.2022 23:41 | 9 vizualizări

Algeria ameninţă că va opri exporturile de gaze către Spania

Avertismentul Algeriei vine pe fondul creşterii preţurilor la gazele naturale, cauzată de războiul Rusiei cu Ucraina, transmite AlJazeera.

Știri Externe
De ce Bulgaria și Polonia pot rezista întreruperii gazului rusesc

28.04.2022 23:31 | 4 vizualizări

De ce Bulgaria și Polonia pot rezista întreruperii gazului rusesc

Gigantul energetic rus Gazprom a întrerupt complet aprovizionarea cu gaze către Polonia și Bulgaria. Se pare că ambele țări sunt pedepsite pentru că au refuzat cererea Rusiei de a-și plăti gazul în r…

Știri Externe
Șeful ONU cere Moscovei să coopereze cu Curtea Penală Internațională

28.04.2022 23:08 | 5 vizualizări

Șeful ONU cere Moscovei să coopereze cu Curtea Penală Internațională

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Moscovei joi, în timpul unei vizite în suburbiile Kievului, scena unor execuţii sumare imputate de ucraineni forţelor ruse, să coopereze cu anchet…

Știri Externe
Bombardamente la Kiev, în timpul vizitei șefului ONU: Șase răniți

28.04.2022 23:02 | 3 vizualizări

Bombardamente la Kiev, în timpul vizitei șefului ONU: Șase răniți

Capitala Ucrainei, Kievul, a fost joi seara - pentru prima oară de la jumătatea lui aprilie - ţinta unor atacuri aeriene, în timpul unei vizite a secretarului general al ONU Antonio Guterres, constat…

Știri Externe
Ucraina publică o listă a propagandiștilor în sutane: Sunt și din Moldova

28.04.2022 21:00 | 1 vizualizare

Ucraina publică o listă a propagandiștilor în sutane: Sunt și din Moldova

Propagandiștii în robe la ordinul Kremlinului propovăduiesc doctrina „pacii rusești”, care nu corespunde învățăturii ortodoxe.

Știri Externe
Spitalul de campanie din Azovstal de la Mariupol a fost lovit de o bombă

28.04.2022 19:09 | 4 vizualizări

Spitalul de campanie din Azovstal de la Mariupol a fost lovit de o bombă

Un comandant militar ucrainean ascuns în interiorul oțelăriei Azovstal din Mariupol a declarat pentru Sky News că o bombă aeriană rusă a lovit un adăpost dintr-un spital de campanie din cadrul uzinei.

Știri Externe
Precizări oficiale privind convoiul de tehnică militară din România

28.04.2022 17:59 | 8 vizualizări

Precizări oficiale privind convoiul de tehnică militară din România

Ministerul român al Apărării dezminte informația apărută în presa rusă precum că o coloană de tehnică militară din România s-ar îndrepta spre Republica Moldova.

Știri Externe
Rusia acuză Polonia că vrea să anexeze părți din Ucraina

28.04.2022 17:53 | 3 vizualizări

Rusia acuză Polonia că vrea să anexeze părți din Ucraina

Şeful spionajului extern rus, Serghei Narîşkin, a acuzat joi SUA şi Polonia de complot cu scopul de a obţine o sferă de influenţă în Ucraina, transmite Reuters, care a interpretat scenariul făcut pub…

Știri Externe
Stoltenberg: NATO e pregătită să susțină Ucraina pentru anii următori

28.04.2022 17:30 | 7 vizualizări

Stoltenberg: NATO e pregătită să susțină Ucraina pentru anii următori

NATO este pregătită să sprijine Ucraina pentru anii următori, în războiul împotriva Rusiei, care ar putea să se prelungească „luni sau chiar ani”, a declarat joi secretarul general al alianței, Jens…

Știri Externe
Bulgaria le cere cetățenilor săi să părăsească de urgență R. Moldova

28.04.2022 17:29 | 6 vizualizări

Bulgaria le cere cetățenilor săi să părăsească de urgență R. Moldova

În urma exploziilor din stânga Nistrului, Ministerul de Externe de la Sofia și-a îndemnat cetățenii să părăsească Republica Moldova.

Știri Externe
Erdogan s-a oferit să fie mediator pe calea păcii între Ucraina şi Rusia

28.04.2022 17:15 | 6 vizualizări

Erdogan s-a oferit să fie mediator pe calea păcii între Ucraina şi Rusia

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, i-a transmis joi omologului său rus, Vladimir Putin, că este dispus să „ia iniţiativa” pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în a doua zi după un schimb…

Știri Externe
Marea Britanie vrea ca toată Ucraina să fie eliberată, inclusiv Crimeea

28.04.2022 16:08 | 4 vizualizări

Marea Britanie vrea ca toată Ucraina să fie eliberată, inclusiv Crimeea

Guvernul britanic reiterează joi că obiectivele sale în Ucraina nu s-a schimbat, încercând să minimalizeze astfel declaraţiile şefei diplomaţiei britanice Liz Truss, care a subliniat miercuri că ”toa…

Știri Externe
Rusia atrage atenţia asupra pompării de arme în Ucraina şi Moldova

28.04.2022 15:41 | 3 vizualizări

Rusia atrage atenţia asupra pompării de arme în Ucraina şi Moldova

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a atras atenţia, joi, împotriva „pompării” de arme în Ucraina şi alte ţări, precum Georgia şi Republica Moldova, afirmând că astfel de demersuri am…

Știri Externe
Podul de la Zatoka se redeschide după atacul cu rachete

28.04.2022 15:30 | 3 vizualizări

Podul de la Zatoka se redeschide după atacul cu rachete

Traficul de peste podul din Zatoka, care a fost bombardat de ruși, a fost reluat, anunță autoritățile ucrainene.

Știri Externe
Parlamentul german a aprobat livrarea de armament greu pentru Ucraina

28.04.2022 14:05 | 3 vizualizări

Parlamentul german a aprobat livrarea de armament greu pentru Ucraina

Parlamentul german a aprobat joi, cu o largă majoritate, o rezoluție în favoarea livrării de armament greu destinat Ucrainei, care să ajute forțele Kievului să facă față atacurilor armatei ruse, după…

Știri Externe
Secretarul general al ONU: Războiul este o absurditate în secolul XXI

28.04.2022 14:03 | 5 vizualizări

Secretarul general al ONU: Războiul este o absurditate în secolul XXI

„Un război este o absurditate în secolul al XXI-lea”, a declarat joi secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, la sosirea sa la Borodianka, una dintre localitățile…

Știri Externe
Prima țară din lume care își suspendă programul de vaccinare împotriva COVID

28.04.2022 13:25 | 8 vizualizări

Prima țară din lume care își suspendă programul de vaccinare împotriva COVID

Danemarca a devenit prima țară din lume care și-a suspendat programul de vaccinare împotriva COVID-19, întrucât, potrivit oficialilor danezi, virusul este acum ținut sub control, informează CNBC.

Știri Externe
Rusia s-ar afla în spatele a sute de atacuri cibernetice asupra Ucrainei

28.04.2022 13:14 | 6 vizualizări

Rusia s-ar afla în spatele a sute de atacuri cibernetice asupra Ucrainei

Potrivit unui raport publicat miercuri de Microsoft, grupuri legate de statul rus au efectuat peste 200 de atacuri informatice împotriva Ucrainei și a infrastructurii sale de când armata rusă a încep…

Publicitate