Raport: Aproape 10% din cazurile de cancer sunt provocate de poluare

Aproape 10% din cazurile de cancer depistate în Europa sunt cauzate de poluarea sub diverse forme, a avertizat marţi Agenţia Europeană de Mediu (AEM), care subliniază că majoritatea acestor îmbolnăviri ar putea fi evitate prin politici de mediu riguroase.

Raport: Aproape 10% din cazurile de cancer sunt provocate de poluare
Imagine de © Getty Images

„Expunerea la poluarea atmosferică, la fumatul pasiv, la razele ultraviolete, la azbest, la anumite produse chimice şi la alţi poluanţi se află la originea a peste 10% din cazurile de cancer din Europa”, au transmis reprezentanţii acestei agenţii europene într-un comunicat.

Procentul anunţat ar putea totuşi să scadă considerabil dacă politicile existente ar face obiectul unor implementări riguroase, mai ales în lupta împotriva poluării, potrivit AEM.

„Toate riscurile cancerigene de mediu şi profesionale pot fi reduse”, a afirmat Gerardo Sanchez, un expert de la AEM, înaintea publicării raportului, primul redactat de această agenţie europeană în legătură cu asocierea dintre cancer şi mediul înconjurător.

„Cazurile de cancer provocate de mediu şi cauzate de radiaţii sau de agenţi chimici carcinogeni pot fi reduse până la un nivel aproape neglijabil”, a adăugat acelaşi expert într-o conferinţă de presă.

Potrivit datelor AEM, poluarea aerului este responsabilă pentru 1% din cazurile de cancer şi pentru 2% din decesele cauzate de cancer - un procent care urcă până la 9% în cazul cancerului pulmonar.

Studii recente au detectat, de asemenea, „o corelaţie între expunerea pe termen lung la particule, un poluant atmosferic major, şi leucemia la adulţi şi la copii”, a subliniat aceeaşi agenţie europeană.

Radonul, un gaz radioactiv natural care poate fi inhalat în special în încăperi slab ventilate, este considerat responsabil pentru 2% din cazurile de cancer depistate în Europa.

Potrivit AEM, razele ultraviolete - de origine în principal solară, dar şi artificială - sunt responsabile pentru aproape 4% din toate cazurile de cancer, în special pentru melanom, o formă gravă a cancerului de piele, a cărui incidenţă a crescut puternic în Europa pe parcursul ultimelor decenii.

Anumite substanţe chimice utilizate la locurile de muncă şi eliberate în mediul înconjurător sunt şi ele cancerigene.

Plumbul, arsenicul, cromul, pesticidele, bisfenolul A şi substanţele alchilate per- şi polifluorurate (PFAS) sunt printre cele mai periculoase pentru sănătatea europenilor, la fel ca azbestul, interzis din 2005 în UE, dar prezent totuşi în anumite clădiri.

În UE, 2,7 milioane de persoane sunt diagnosticate cu o formă de cancer în fiecare an, iar 1,3 milioane dintre ele mor din această cauză. Continentul european, care deţine abia 10% din populaţia mondială, contabilizează 23% din totalul cazurilor noi de cancer depistate la nivel global şi 20% din totalul deceselor provocate de cancer în lumea întreagă.

Sursă: www.digi24.ro