Președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul privind răspunsul la sancțiunile aplicate țării sale de occident.
Presa rusă spune că documentul semnat de liderul Kremlinului prevede interzicerea exporturilor și ignorarea sancțiunilor impuse Rusiei.
Deși documentul „Cu privire la aplicarea unor măsuri economice speciale de represalii în legătură cu acțiunile neprietenoase ale anumitor state străine și organizații internaționale” prevede un șir de restricții, deocamdată nu este clar asupra căror țări sau persoane vor fi aplicate.
Astfel, este interzisă:
De asemenea Putin a interzis exportarea materie prime în țările sancționate.
Sursă: meduza.io
03.05.2022 14:19 | 4 vizualizări
Ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrii Melnîk, l-a criticat dur pe cancelarul german Olaf Scholz pentru că exclude o vizită la Kiev pentru moment, notează marți agenția DPA.
03.05.2022 14:17 | 3 vizualizări
Strategia Moscovei este de a izola oraşul de restul ţării, astfel că televiziunea a fost, de asemenea, oprită şi înlocuită cu canale de propagandă ruseşti.
03.05.2022 13:56 | 7 vizualizări
Șeful programului spațial rus, Dmitri Rogozin, a declarat că Moscova se va retrage de pe Stația Spațială Internațională, o decizie pe care a pus-o pe seama sancțiunilor impuse de Occident din cauza i…
03.05.2022 13:53 | 3 vizualizări
Yuliia Skip, în vârstă de 36 de ani, din regiunea Lviv, Ucraina, a primit o nouă inimă de la un polonez. Aceasta este primul transplant de organe pentru cetățenii ucraineni din Polonia.
03.05.2022 13:34 | 8 vizualizări
Jurnalistul rus Semion Pegov, unul dintre principalii propagandiști ai lui Putin, a uitat să monteze reportajul filmat în timpul luptelor duse dintre ucraineni și ruși.
03.05.2022 13:19 | 6 vizualizări
Comisarul pentru sănătate al oraşului New York, Ashwin Vasan, a declarat luni că oraşul a ridicat nivelul de alertă asociat COVID-19 la „risc mediu” ca urmare a unei creşteri recente a numărului de c…
03.05.2022 13:19 | 3 vizualizări
Germania a trimis soldaților ucraineni șapte tancuri Panzerhaubitzen 2000 (PhZ) dintr-un depozit din Bundeswehr.
03.05.2022 13:10 | 9 vizualizări
UEFA a exclus echipele de fotbal din Rusia din următoarea ediție a Ligii Campionilor la fotbal masculin, din Campionatul European feminin 2022 și din calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal…
03.05.2022 13:06 | 8 vizualizări
Este stare de urgenţă în Siberia, unde incendii de amploare au afectat zone extinse de vegetaţie.
03.05.2022 13:02 | 4 vizualizări
Guvernul ungar nu va aproba niciun fel de sancţiuni care ar face imposibile livrările de petrol şi gaze ruseşti către Ungaria, deoarece acestea ar compromite securitatea energetică a ţării având în v…
03.05.2022 12:49 | 3 vizualizări
Cetăţeanul Serghei Koloţei, identificat de autorităţile ucrainene drept unul dintre posibilii autori ai crimelor de război din Bucea, o suburbie a Kievului, a negat luni că ar fi fost implicat în atr…
03.05.2022 12:42 | 9 vizualizări
Oleksiy Danilov, sdecretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a declarat că președintele rus Vladimir Putin a împărtășit autorităților ungare, în februarie, planurile de a l…
03.05.2022 12:32 | 7 vizualizări
În timp ce fumatul rămâne principala cauză a bolilor și deceselor ce pot fi prevenite, un număr tot mai mare de țări adoptă strategii noi în lupta împotriva acestui viciu.
03.05.2022 12:22 | 4 vizualizări
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a condiționat neutralitatea cerută țării sale de către Rusia de eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv a regiunii Donbas (est) și a peninsule…
03.05.2022 12:11 | 4 vizualizări
Președintele rus, Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei în ziua de 9 mai sau în apropierea ei, afirmă CNN care se citează mai mulți oficiali occidentali.
03.05.2022 12:09 | 4 vizualizări
Președintele rus, Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei în ziua de 9 mai sau în apropierea ei, afirmă CNN care se citează mai mulți oficiali occidentali.
03.05.2022 12:07 | 6 vizualizări
Oleg Y. Tinkov avea o avere de 9 miliarde de dolari în luna noiembrie, fiind cunoscut ca unul dintre puținii magnați ai Rusiei.
03.05.2022 11:58 | 8 vizualizări
Ministerul de Externe al Rusiei a acuzat marți Israelul că îi sprijină pe „neonaziștii” din Ucraina, intensificând și mai mult disputa dintre cele două state, începută după afirmațiile ministrul rus…
03.05.2022 11:11 | 5 vizualizări
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an. Este vorba despre o scădere cu 1,4 puncte procentuale, de la 4,3%…
03.05.2022 10:56 | 5 vizualizări
Ucraina, Moldova și toată Europa vor ține sub control o eventuală escaladare în Transnistria pentru a preveni crearea unui alt front, a spus ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, în cadrul…
03.05.2022 10:31 | 8 vizualizări
Două avioane ale forţelor aeriene germane de la o bază din landul Schleswig-Holstein au fost mobilizate la sfârşitul săptămânii trecute după ce un avion de recunoaştere rusesc a fost văzut apropiindu…