Putin anunță stabilizarea economiei. Dinamica negocierilor lasă de dorit
Situația din economia Rusiei se stabilizează, cursul rublei revine la nivelurile de la începutul lunii februarie, stocurile de mărfuri din lanțurile de retail și nivelul cererii se redresează, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în timpul unei reuniuni pe probleme economice desfăşurată luni.

„Rusia, așa cum am spus deja, a rezistat acestei presiuni fără precedent. Situația se stabilizează, cursul rublei a revenit la nivelurile din prima jumătate a lunii februarie și este determinat obiectiv de o balanță de plăți puternică”, a declarat liderul rus.
Vladimir Putin a subliniat că, în primul trimestru, soldul pozitiv al contului curent al balanței de plăți a depășit 58 de miliarde de dolari și „acesta este un maxim istoric”.
În sistemul bancar al țării revine valuta cash străină, iar volumul depozitelor cetățenilor este în creștere, a adăugat președintele rus.
Referindu-se la situația de pe piața de consum, Vladimir Putin a punctat: „După un scurt boom al unor mărfuri - și asta se întâmplă tot timpul în astfel de situații, întotdeauna - cererea de retail a revenit la normal. Stocurile de mărfuri din lanțurile de retail au început să se refacă”.
Dinamica negocierilor cu Kievul lasă de dorit
Dinamica negocierilor cu Kievul lasă de dorit, iar partea ucraineană își schimbă deseori pozițiile în legătură cu problemele deja convenite, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov. "Operațiunea militară specială continuă.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat cu foarte puțin timp în urmă că aceasta se desfășoară conform planului. În același timp, la nivel de experți continuă contactele în cadrul procesului de negocieri” - a spus Peskov.
”Vreau să vă amintesc, de asemenea, afirmațiile președintelui, că, din păcate, partea ucraineană nu dă dovadă de o deosebită consecvență. Pozițiile se schimbă des în ceea ce privește elementele convenite", a arătat secretarul de presă al liderului de la Kremlin.
În poligonul Alabino s-a desfășurat repetiția Paradei Victoriei
Unsprezece mii de militari, 131 de unități de armament modern și de tehnică militară, 77 de avioane și elicoptere au participat la repetiția Paradei Victoriei (9 mai) în poligonul Alabino de lângă Moscova, a informat Ministerul Apărării al Federației Ruse.
Potrivit datelor departamentului amintit, la antrenamente au luat parte 33 de grupe de servanți de paradă ale coloanei de infanterie. Coloana mecanizată a fost alcătuită vehicule de teren „Taifun”, vehicule de luptă pentru infanterie BMP-2, BMP-3, „Kurganeț-25”, tancuri T-72B3M, T-90M „Prorîv”, T-14 „Armata”, sisteme de armament de rachete și artilerie „Iskander”, „Msta-S”, „Tornado-G”, sisteme de apărare aeriană „Tor-M2”, „Buk-M3”, S-400 „Triumf”, echipamente ale Forțelor de desant aerian, sisteme de luptă complexe robotizate „Uran-9”.
Potrivit ministerului rus al Apărării, în perioada 28 aprilie - 4 mai, în Piața Roșie din Moscova vor avea loc antrenamente de noapte, iar pe 7 mai se va desfășura repetiția generală. La comanda paradei militare se va afla comandantul-șef al trupelor terestre, general de armată Oleg Saliukov.
Pe 9 mai, parade militare pentru comemorarea celei de a 77-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei vor avea loc în 28 de orașe din Rusia. În 379 de orașe și localități se vor desfășura marșuri festive cu participarea trupelor.