Primarul din Melitopol, despre perioada în care a fost prizonier: Viața valorează zero

Un primar ucrainean a descris interogatoriul „dur” la care a fost supus timp de mai multe ore, în perioada în care a fost prizonierul forțelor ruse, în orașul ucrainean Melitopol. Edilul, eliberat după aproape o săptămână, a făcut apel la Papa Francisc pentru a opri un război care a distrus orașul său, scrie Reuters.

Primarul din Melitopol, despre perioada în care a fost prizonier: Viața valorează zero

„Au fost șase zile periculoase pentru că am înțeles că pentru ruși viața mea și cea a civililor valorează zero”, a declarat Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol, aflat acum sub controlul Rusiei, într-un interviu dat la o lună după eliberare.

Fedorov a fost răpit pe 11 martie, după ce forțele ruse au capturat orașul Melitopol, care se află la vest de orașul asediat Mariupol, într-o regiune pe care Rusia încearcă să o controleze. Kievul a anunțat eliberarea lui Fedorov într-un schimb de prizonieri pe 16 martie.

Rusia, care numește acțiunile sale în Ucraina o „operațiune militară specială”, nu a făcut niciun comentariu cu privire la detenția primarului sau la schimbul de prizonieri raportat de Ucraina.

Fedorov s-a întâlnit sâmbătă cu Papa Francisc și cu cardinalul Pietro Parolin, înainte de a participa la slujba din ajunul Paștelui.

Descriind perioada în care a fost reținut de către forțele ruse în departamentul de poliție din Melitopol, Fedorov a spus: „Au venit noaptea la mine cinci sau șapte soldați și m-au interogat aproximativ patru sau cinci ore, dialog dur”.

„Au vrut să dea un exemplu despre ce s-ar întâmpla dacă nu vom fi de acord cu ceea ce vor”, a declarat primarul pentru Reuters și pentru ziarul italian Il Messaggero, spunând că s-a confruntat cu torturi „psihice”, dar nu fizice.

„Soldații ruși au presupus că vor fi bineveniți, dar nu au fost... și de aceea rușii au fost foarte, foarte supărați”, a mai spus acesta.

„Nu există mâncare în oraș. Nu există medicamente. Jumătate din orașul meu este distrus. Peste 200 de oameni au fost răpiți. Nu este sigur să mergi pe străzi”, a spus Fedorov.

Rusia neagă că a vizat civili și respinge ceea ce Ucraina spune că este o dovadă a atrocităților armatei ruse, declarând că Kievul le-a înscenat pentru a submina discuțiile de pace.

Cucerirea Melitopolului, Mariupolului și a coastei de sud ar oferi forțelor ruse o legătură terestră între separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei și Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014. Rusia a spus că deține controlul aproape total asupra Mariupolului.

Fedorov, care a spus că a rămas în contact regulat cu oamenii din Melitopol, a mai declarat că l-a invitat pe papa să viziteze Ucraina: „Poate ar putea opri acest război”.

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe papă în Ucraina, promițând că îi va garanta securitatea.

Papa Francisc a criticat Rusia, cerând încetarea războiului. Adresându-se lui Fedorov și altor ucraineni la slujba din ajunul Paștelui, papa a spus: „Aveți curaj, noi vă însoțim”.

Sursă: www.digi24.ro