O navă cu peste 71.000 de tone de porumb ucrainean va pleca din portul Constanța. Este primul transport de acest tip de la declanșarea războiului din Ucraina, scrie Reuters.
Nava a fost încărcată în portul Constanța, fiind prima operațiune de acest fel de la invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, a declarat directorul operatorului portuar Comvex.
În condițiile în care porturile maritime ale Ucrainei sunt blocate de la începutul războiului, în urmă cu mai bine de două luni, al patrulea mare exportator de cereale din lume a fost nevoit să trimită transporturile cu trenul prin granița sa vestică sau prin micile sale porturi de pe Dunăre în România.
„Aceasta este prima navă cu porumb ucrainean care părăsește portul", a declarat președintele Comvex, Viorel Panait, pentru Reuters.
Nava care a preluat încărcătura este Unity N, potrivit unui martor Reuters.
Comvex operează terminalul de cereale cu cea mai rapidă încărcare din Europa, care poate procesa până la 70.000 de tone pe zi, precum și un terminal de manipulare a mineralelor, a precizat Panait, care este și președintele Asociației de Afaceri a Portului Constanța.
La începutul săptămânii, operatorul a finalizat încărcarea a aproximativ 35.000 de tone de minereu de fier ucrainean, iar o a doua navă este așteptată să fie încărcată în jurul datei de 15 mai, a spus el.
„Comparativ cu momentul inițial, când toată lumea căuta alternative, coridoarele de transport pentru aceste exporturi se conturează încet-încet", a spus Panait.
Aproximativ 80.000 de tone de cereale ucrainene au fost trimise la Constanța până în prezent, iar alte 80.000 de tone au fost aprobate și sunt pe drum, a declarat marți managerul portului Constanța.
Transporturile sunt îngreunate de infrastructura care conectează portul constănțean, a mai spus Panait.
„Infrastructura din jurul portului este o problemă pentru toate activitățile economice din România. Accesul lent generează costuri suplimentare în aceste industrii", a precizat Panait.
Președintele Asociației de Afaceri a Portului Constanța a salutat planurile guvernului român de a reabilita mai multe linii de cale ferată care leagă porturile de frontierele ucrainene.
29.04.2022 11:52 | 8 vizualizări
Rusia a confirmat vineri că a efectuat cu o zi înainte o lovitură cu arme „de înaltă precizie” împotriva Kievului, chiar în timpul vizitei secretarului general al Organizației Națiunilor Unite (ONU)…
29.04.2022 10:31 | 2 vizualizări
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, le cere statelor occidentale să spună ce garanții de securitate oferă Ucrainei care „a renunțat la arsenalul nuclear de dragul păcii mondiale”.
29.04.2022 10:21 | 2 vizualizări
Mai multe site-uri guvernamentale, printre care și al Guvernului României și al Armatei, au fost atacate cibernetic vineri dimineață.
29.04.2022 09:37 | 2 vizualizări
Jurnalistul ucrainean Dmitrii Gordon a sugerat într-o înregistrare video că Ucraina ar trebui să atace trupele ruse care se află pe teritoriul din stânga Nistrului. Potrivit jurnalistului, soldații r…
29.04.2022 09:22 | 2 vizualizări
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a apărut pe coperta revistei Time care a publicat un articol despre liderul Ucrainei, numit „În interiorul lumii lui Zelenski”.
29.04.2022 09:03 | 1 vizualizare
După ce războiul din Ucraina se va sfârși, „agresorul va trebui să plătească pentru reconstrucția” acestei țări, a declarat joi, la Organizația Națiunilor Unite (ONU), vicepremierul Slovaciei, Veroni…
29.04.2022 08:43 | 1 vizualizare
Suprafața totală a pădurilor tropicale distruse în anul 2021 este mai mare decât întreg teritoriul Cubei, iar devastarea zonelor naturale a produs mai multă poluare decât tot dioxidul de carbon elibe…
29.04.2022 08:21 | 3 vizualizări
Ucrainenii din satul Demydiv, aflat la nord de Kiev, au aplicat o tactică neobișnuită pentru a împiedica un asalt al tancurilor rușilor asupra capitalei.
29.04.2022 08:04 | 2 vizualizări
Ruşii o acuză pe Amina Gerikhanova că a luptat în Siria, alături de gruparea teroristă „Ansar al-Sharia”. Dată în urmărire prin Interpol, Amina a fost prinsă de poliţiştii din Suceava, în timp ce înc…
29.04.2022 07:48 | 3 vizualizări
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a salutat sprijinul financiar suplimentar din partea SUA ca un „pas foarte important”, transmite vineri dpa.
29.04.2022 07:21 | 3 vizualizări
Rusia a respins joi apelurile la negocieri privind crearea unui coridor umanitar pentru toți cei blocați în combinatul siderurgic Azovstal din orașul Mariupol, transmite dpa.
29.04.2022 07:14 | 2 vizualizări
Marea Britanie consideră că Ucraina trebuie să fie înarmată așa încât să-și poată elibera complet teritoriile, inclusiv Crimeea și Donbas, iar Occidentul să o ajute cu arme și sancțiuni împotriva Rus…
29.04.2022 05:56 | 3 vizualizări
Ministrul canadian al Apărării Naționale, Anita Anand, a confirmat că membrii serviciului militar canadian îi antrenează și pe ucraineni în folosirea autopropulsatelor Howitzer, care sunt arme cu raz…
29.04.2022 02:32 | 4 vizualizări
La Odesa, oamenii s-au adunat pe plajă şi au umplut saci cu nisip pentru a întări poziţiile de apărare în cazul unui asalt al trupelor ruse.
28.04.2022 23:49 | 3 vizualizări
Europa ar putea fi împinsă în recesiune dacă Rusia va opri alimentarea cu gaze, au sugerat economiştii, după ce Gazprom a oprit livrările către Polonia şi Bulgaria, scrie CNBC.
28.04.2022 23:41 | 9 vizualizări
Avertismentul Algeriei vine pe fondul creşterii preţurilor la gazele naturale, cauzată de războiul Rusiei cu Ucraina, transmite AlJazeera.
28.04.2022 23:31 | 4 vizualizări
Gigantul energetic rus Gazprom a întrerupt complet aprovizionarea cu gaze către Polonia și Bulgaria. Se pare că ambele țări sunt pedepsite pentru că au refuzat cererea Rusiei de a-și plăti gazul în r…
28.04.2022 23:08 | 5 vizualizări
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Moscovei joi, în timpul unei vizite în suburbiile Kievului, scena unor execuţii sumare imputate de ucraineni forţelor ruse, să coopereze cu anchet…
28.04.2022 23:02 | 3 vizualizări
Capitala Ucrainei, Kievul, a fost joi seara - pentru prima oară de la jumătatea lui aprilie - ţinta unor atacuri aeriene, în timpul unei vizite a secretarului general al ONU Antonio Guterres, constat…
28.04.2022 21:00 | 1 vizualizare
Propagandiștii în robe la ordinul Kremlinului propovăduiesc doctrina „pacii rusești”, care nu corespunde învățăturii ortodoxe.
28.04.2022 19:09 | 4 vizualizări
Un comandant militar ucrainean ascuns în interiorul oțelăriei Azovstal din Mariupol a declarat pentru Sky News că o bombă aeriană rusă a lovit un adăpost dintr-un spital de campanie din cadrul uzinei.