Prietenie rară între un bărbat şi-un papagal

Ataşamentul oamenilor faţă de animale este oarecum firesc. Ni se pare normal să ne emoţionăm când vedem un ghemotoc de pisicuţă sau un căţeluş simpatic.

Mai mult, e firesc să avem emoţii atunci când vedem animale în suferinţă şi să avem tendinţa să le ajutăm, pentru că stă în puterea noastră.

Psihologii spun că iubirea pentru animalele noastre de companie este bună, ne poate suplini lipsa de afecţiune sau ne poate vindeca răni sufleteşti.

Cu condiţia să existe un simţ al măsurii, însă. Dar prea puţini vorbesc despre ataşamentul animalului faţă de stăpân. Este cazul unui băimărean în vârstă de 35 de ani, care are ca şi animal de companie un papagal.

Înaripata s-a ataşat atât de mult de stăpânul ei, încât atunci când e lăsată singură acasă, aceasta are manifestări depresive.

Bogdan Tarţa este o apariţie cel puţin curioasă. El poate fi văzut peste tot cu papagalul său pe umăr.

„Chiar şi când merg la serviciu o iau cu mine”, spune el despre Leea, papagalul-femelă pe care o are ca şi animal de companie.

S-a ataşat de el când s-a îmbolnăvit

El spune că o are de doi ani, însă la început nu a manifestat un ataşament prea important, până când el s-a îmbolnăvit.

„O am de doi ani. Primele şase luni am tot încercat să o mângâi, să mă împrietenesc cu ea, dar am văzut că nu vine la mine. Apoi m-am îmbolnăvit de pneumonie, dar nu ştiam ce am.

Şi atunci am văzut că tot vine şi mi se pune pe piept”, îşi aminteşte el. Când simptomele au fost prea puternice, s-a prezentat la medic. Fiind o formă destul de severă, a rămas internat şi a lipsit de acasă o săptămână, timp în care Leea a rămas singură.

„După ce am venit acasă a început să vină la mine, să mi se pună pe picior, să mă lase să o mângâi şi s-a dezvoltat o relaţie de prietenie. Acum suntem aproape tot timpul împreună”, mai spune el.

Merge la serviciu cu „prietena” lui pe umăr

Dar „prietenia” lor s-a dezvoltat atât de mult, încât acum nu o mai poate lăsa singură deloc.

Băimăreanul spune că merge la muncă cu „prietena” lui pe umăr.

„Lucrez în domeniul electric, am firma mea şi când merg la montaj, de obicei o iau cu mine. Ea stă pe umăr”, mai arată el. Dacă sunt momente în care nu poate să o ia cu el, pasărea prezintă semne de depresie, îşi smulge penele şi nu mai vrea să stea cu el, când revine.

De altfel, asta este vizibil şi în filmuleţul realizat după o zi în care nu şi-a însoţit stăpânul la muncă.

„Acum e supărată pe mine pentru că am lăsat-o acasă, nu am luat-o cu mine la muncă. Are personalitate. Dar îi trece supărarea după un timp. Dacă reîncep să o iau cu mine, începe să-i treacă”, mai spune el.

„Acum chiar suferă puţin, pentru că după ce am lăsat-o singură şi şi-a smuls penele, acum nu mai poate zbura bine şi s-a lovit în casă din cauza asta”, mai explică el drama prin care trece animalul lui de companie.

De altfel, pasărea are inclusiv manifestări de gelozie. Prietenii lui spun că dacă stă prea mult de vorbă cu cineva, începe să se agite în faţa persoanelor care îi captează atenţia stăpânului ei, spre amuzamentul tuturor.

Cei doi pot fi văzuţi dimineaţa pe o terasă, unde stăpânul bea cafea, iar înaripata gustă din paharul lui. Asta, însă, când nu e supărată pe el.

Ataşamentul păsărilor faţă de om este real

Alexandru Lapoşi este specialist în domeniul păsărilor sălbatice, biodiversitate, păsări şi protecţia păsărilor.

Chiar dacă domeniul păsărilor domesticite nu intră în aria lui de specialitate, el spune că ataşamentul păsărilor (domestice sau sălbatice) faţă de stăpân este real.

„Ca orice animal de companie, se ataşază de stăpân, se creează o anumită legătură între animal - oricare ar fi el - şi stăpân. Dar aici intră o variaţie individială foarte largă, de la aproape zero, la forme destul de avansate”, spune el.

De asemenea, el aminteşte de mulţime de filmuleţe care sunt vizibile pe internet, în care animale sălbatice sau domestice prezintă trăsături specifice de ataşament.