„Oamenii văd acest război pe Instagram, pe rețelele de socializare. Când se vor sătura de asta, războiul va dispărea din câmpul lor vizual. Aceasta este natura umană. Groaza are un mod de a ne face să închidem ochii. Este mult sânge. Este multă emoție”, explică el.
Zelenski simte că atenția lumii scade şi îl îngrijorează aproape la fel de mult ca bombele rusești. În cele mai multe seri, când își revede agenda, lista de lucruri de făcut are mai puțin de-a face cu războiul în sine decât cu modul în care este perceput.
Misiunea lui este să se asigure că lumea liberă trăiește acest război în același mod în care îl trăiește Ucraina: ca o chestiune de supraviețuire proprie. Se pare că o primește. Statele Unite şi Europa s-au grăbit în ajutorul lui, oferind Ucrainei mai multe arme decât orice altă ţară de la Al Doilea Război Mondial.
Experiența a arătat cât de mult s-a schimbat Zelenski de când jurnalistul de la Times l-a întâlnit pentru prima dată în urmă cu trei ani, în culise la spectacolul său de comedie de la Kiev, când era încă actorul care candida la președinție.
Simțul umorului său nu a pierit. Dar două luni de război l-au făcut mai dur, mai iritabil şi mai dispus să-și asume riscuri. Imaginile cu civili morți îl bântuie. La fel şi apelurile zilnice ale militarilor săi, dintre care sute sunt prinși sub pământ, rămânând fără hrană, apă şi muniție, scrie autorul.
De la armata americană şi britanică a primit o propunere de evacuare a președintelui şi a echipei sale. Ideea a fost de a ajuta la stabilirea unui guvern în exil, cel mai probabil în estul Poloniei, care ar putea continua să conducă ţara de la distanță. Niciunul dintre consilierii lui Zelenski nu-și amintește ca el să fi luat în considerare în mod serios aceste propuneri.
Vorbind cu Statele Unite printr-o linie telefonică securizată, el a răspuns cu o frază captivantă care a făcut titluri în întreaga lume: „Am nevoie de muniție, nu de taxiuri”.
„Ne-am gândit că este îndrăzneț”, spune un oficial american care ştia despre despre apel. - Dar foarte riscant. Gărzile lui Zelenski au simțit la fel. De asemenea, l-au îndemnat să părăsească imediat biroul.
Clădirile de birouri sunt situate într-o zonă dens populată înconjurată de case private care ar putea servi drept ambuscade pentru lunetiștii inamici. Unele case sunt suficient de aproape pentru a arunca o grenadă printr-o fereastră de cealaltă parte a străzii”, se spune în articol.
Undeva în afara capitalei, pe președinte îl aștepta un buncăr sigur, echipat să reziste unui asediu îndelungat. Zelenski a refuzat să meargă acolo. În a doua noapte de invazie, în timp ce trupele ucrainene se luptau cu ruşii pe străzile din apropiere, președintele a decis să iasă afară şi să filmeze un mesaj video pe telefonul său.
„Suntem cu toţii aici”, a spus Zelenski după un „apel nominal” al oficialilor din apropiere. Erau îmbrăcați în tricouri şi jachete verzi de armată, care au devenit uniformele lor militare. „Ne apărăm independența, ţara noastră”.
ȘI-A ÎNȚELES ROLUL
Zelenski și-a înțeles rolul în acest război. Ochii poporului său şi cea mai mare parte a lumii erau ațintiți asupra lui.
La începutul lunii aprilie, echipa a început să părăsească buncărul mult mai des. Trupele ucrainene au împins inamicul înapoi de la periferia Kievului, iar ruşii s-au mutat să lupte în est.
În a 40-a zi a invaziei, Zelenski a mai făcut o călătorie în afara biroului. În acea dimineață, el a mers într-un convoi blindat către Bucea, unde trupele ruse au ucis sute de civili.
Zelenski şi echipa sa şi-au petrecut în continuare majoritatea nopților şi întâlnirilor în buncăr. Dar retragerea rușilor le-a permis să lucreze în birourile lor obișnuite. O diferență evidentă era întunericul. Multe ferestre erau acoperite cu saci de nisip. Luminile au fost stinse pentru a îngreuna treaba eventualilor lunetiști inamici.
FATALISMUL A FUNCŢIONAT CA UN PRINCIPIU DE ORGANIZARE
La începutul războiului au fost necesare unele măsuri de precauție aspre - porți baricadate, veste antiglonț. Mai târziu, când nu a mai existat niciun risc de infiltrare militară rusă, echipa lui Zelenski și-a dat seama că o astfel de apărare era în cele din urmă inutilă. S-au confruntat cu un invadator cu un arsenal nuclear. Au decis să nu fugă. Ce rost avea să te ascunzi?, scrie autorul.
Timp de mai bine de o lună, Zelenski a vorbit cu doi comandanți ucraineni. Au fost ultimii apărători ai Mariupolului, orașul de jumătate de milion de locuitori pe care rușii l-au înconjurat la începutul invaziei.
O mică forță încă rezistă în interiorul uriașei fabrici de oțel Azovstal. Unul dintre liderii lor, maiorul Brigăzii 36 Marine, Serghei Volinski, a ținut legătura cu Zelenski timp de săptămâni.
„Ne cunoaștem deja bine”, mi-a spus Zelenski. De cele mai multe ori se sună între ei sau îşi trimit mesaje, uneori în miezul nopții.
Președintele Zelenski spune că nu știe cum se va sfârși războiul şi cum istoria va descrie locul lui în el. Până acum, el ştie doar că Ucraina are nevoie de un președinte de război. Și acesta este rolul pe care îl va juca, rezumă Simon Schuster.
În decembrie 2019, președintele Ucrainei a apărut pentru prima dată pe coperta revistei Time. Articolul a fost intitulat „Omul de la răscruce. Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, despre cum e să fii între Putin și Trump”.
În martie 2022, Time a dedicat şi coperta Ucrainei. Aceasta conținea imagini cu culorile drapelului ucrainean şi cuvintele președintelui Vladimir Zelenski, spuse în timpul unui discurs în Parlamentul European, pe 1 martie: ”Viața va învinge moartea, iar lumea - întunericul”.