Presa rusă: Herson, primul oraș cucerit de ruși, va trece la rublă

Regiunea Herson din Ucraina va trece la rublă de la 1 mai, transmite presa de stat rusă, care îl citează pe vicepreședintele Administrației Civil-Militare din regiune, Kirill Stremousov.

Presa rusă: Herson, primul oraș cucerit de ruși, va trece la rublă
Imagine de © news.ro

Vicepreședintele Administrației Civil-Militare din regiune, Kirill Stremousov, a declarat agenției de presă RIA-Novosti că perioada de tranziție va dura până la patru luni în care vor fi în circulație atât rubla rusă, cât și grivna ucraineană.

După aceea, va avea loc o tranziție completă la rublă.

Forțele ruse au instalat marți un nou guvern local în Herson.

Instalarea a avut loc la câteva zile după ce forțele ruse au preluat controlul asupra clădirii Consiliului orașului Herson, înlăturând guvernul ales și înlocuindu-i apărarea cu trupe militare ruse.

Sursă: www.news.ro