Polestar oferă un teaser cu modele electrice trei, patru și cinci

Polestar a publicat o imagine teaser nouă cu viitoarele sale modele electrice 3, 4 și 5. Modelele vor fi lansate în ordine numerică, iar două dintre acestea vor fi primele SUV-uri ale mărcii.

Polestar oferă un teaser cu modele electrice trei, patru și cinci
Imagine de © automarket.ro

Constructorul suedez a dezvăluit o imagine nouă cu părțile din spate ale viitoarelor modele electrice, numite 3, 4 și 5.

Toate modelele vor fi dezvăluite în ordinea numerelor, începând cu SUV-ul 3, care va fi prezentat în octombrie.

Acesta este primul SUV al mărcii și, deși nu există multe informații tehnice, acesta ar urma să ofere o autonomie de circa 600 de kilometri.

Odată cu această imagine putem vedea stopurile LED unite printr-o bandă iluminată, precum și plafonul care plonjează către posteriorul mașinii.

În imagine se poate vedea și un difuzor sub bara spate, precum și o gardă la sol destul de mare.

Polestar 4 va fi lansat în 2023 și este un SUV coupe. Acest model este mai scurt ca dimensiuni față de Polestar 3, însă designul modelului este în mare parte ascuns de husa din imagine.

La final avem Polestar 5. Un prototip al acestui model va fi prezentat săptămâna viitoare, în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood din Marea Britanie.

Acesta este un coupe cu 4 uși și va fi ultimul lansat dintre cele 3 modele, mai exact, în 2024.

Polestar 5 se bazează, în mare parte, pe conceptul Precept, însă cu un design mai convențional și cu portiere spate care se deschid în sens normal față de concept, al cărui portiere spate se deschideau în sens invers.

Polestar 3 va fi primul model lansat în acest an, în octombrie. Acesta va fi urmat de Polestar 4 în 2023 și Polestar 5 în 2024.