Picturi ale Renaşterii portugheze, expuse la Muzeul Luvru din Paris
Peisaje albastre, ţesături şi accesorii preţioase şi detalii arhitecturale demne de cei mai mari maeştri flamanzi: rămaşi mult timp în umbră, pictorii Renaşterii portugheze sunt prezentaţi la Muzeul Luvru din Paris.

Expoziţia, care se desfăşoară începând de vineri, 10 iunie, până pe 10 septembrie, prezintă 13 lucrări, toate religioase, pictate în prima jumătate a secolului al XVI-lea.
La acea vreme, Lisabona, capitala unui vast imperiu, era un oraş multicultural care abunda de bogăţiile şi descoperirile Lumii Noi. De asemenea, ea găzduia curtea regelui Manuel I al Portugaliei.
Văr al regelui Ioan al II-lea, căruia i-a succedat în 1495, Manuel I şi-a stabilit legitimitatea nu numai prin explorările maritime, în condiţiile în care în timpul domniei sale Vasco da Gama a descoperit ruta către India, iar Pedro Alvares Cabral Brazilia, dar şi datorită patronajului, prin invitarea reprezentanţilor şcolii flamande de a se stabili în regat.
Printre ei, Francisco Henriques sau „Maestrul din Lourinha” (al cărui nume real nu este cunoscut) au importat în Portugalia o tehnică foarte rafinată a picturii în ulei, care a permis apariţia a ceea ce este cunoscut drept epoca de aur a Renaşterii portugheze.
Cu toate acestea, această perioada prosperă este puţin cunoscută publicului larg. Care sunt motivele? Un seism care a devastat Lisabona în 1755 a distrus comori arhitecturale şi picturi. Iar procesul de „dezamortizare” (sechestrare a proprietăţii) din secolul al XIX-lea, care a permis statului portughez să recupereze o parte importantă din patrimoniul Bisericii, a împiedicat circulaţia acesteia dincolo de graniţe, limitându-i influenţa internaţională.
„Ne place să spunem că este un lucru foarte bun care a evitat dispersarea moştenirii portugheze, însă există şi o altă latură: nu avem o prezenţă în marile muzee ale lumii, iar interesul istoricilor pentru această perioada este deci mai redus”, a explicat presei, la Muzeul Luvru, Joaquim Oliveira Caetano, de la Muzeul Naţional de Arte Antice din Lisabona.
Printre pictorii ale căror lucrări vor fi expuse se numără Nuno Gonçalves (considerat părintele Renaşterii portugheze), Jorge Afonso (activ între 1504 şi 1540), Cristovao de Figueiredo (între 1515 şi 1554) şi Gregorio Lopes (între 1513 şi 1550).