Publicitate

OMS: Aproape 15 milioane de oameni au murit din cauza pandemiei

Pandemia de coronavirus a cauzat 14,9 milioane de decese la nivel global în ultimii doi ani, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează dpa.

OMS: Aproape 15 milioane de oameni au murit din cauza pandemiei
Imagine de © Profimedia

Cifrele includ persoane care au murit din cauza unei infecţiei cu COVID -19 precum şi pe cele cu boli şi răni şi care au murit din cauza serviciilor de sănătate suprasolicitate şi a restricţiilor.

Cifra totală a deceselor cauzate de coronavirus este de peste 6,2 milioane, a indicat OMS referitor la cifrele trimise către organizaţie de la statele membre.

OMS solicită mai multe investiţii în asistenţa medicală globală, astfel încât tratamentul care salvează vieţi să nu fie amânat în timpul unor crize precum pandemiile.

Institutul SUA pentru Valori şi Evaluare a Sănătăţii a ajuns la o concluzie similară cu cea a OMS, cu o estimare de 15,4 milioane de decese cauzate de pandemia de coronavirus până la sfârşitul anului 2021, mai notează sursa citată de Agerpres.

Experţi ai OMS au ţinut cont de faptul că multe decese au fost prevenite datorită restricţiilor impuse de COVID -19.

Aceasta include mai puţine accidente rutiere şi de muncă pentru că mulţi oameni au rămas acasă în timpul lockdown-urilor.

Sursă: www.digi24.ro

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Zelenski și Steinmeier s-au împăcat. Președintele german, invitat la Kiev

05.05.2022 16:47 | 6 vizualizări

Zelenski și Steinmeier s-au împăcat. Președintele german, invitat la Kiev

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a discutat telefonic cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cei doi şefi de stat au rezolvat o dispută privind o vizită a primului la Kiev care fu…

Știri Externe
EASA: Avioane civile ar putea fi, din greșeală, ținta unor rachete

05.05.2022 16:17 | 3 vizualizări

EASA: Avioane civile ar putea fi, din greșeală, ținta unor rachete

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației a avertizat joi că cu privire la riscurile cu care s-ar putea confrunta companiile aeriene din cauza războiului din Ucraina.

Știri Externe
Lukașenko susține că operațiunea specială din Ucraina durează prea mult

05.05.2022 16:15 | 4 vizualizări

Lukașenko susține că operațiunea specială din Ucraina durează prea mult

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, apără invazia Rusiei în Ucraina, dar susține că „operațiunea specială” durează prea mult.

Știri Externe
Cum arată un sat ucrainean ras de pe fața pământului

05.05.2022 15:57 | 8 vizualizări

Cum arată un sat ucrainean ras de pe fața pământului

Presa ucraineană a publicat un videoclip din satul Moșciun, din regiunea Kiev. Localnicii afirmă că au fost bombardați întenționat, deși pe teritoriul lor nu se afla niciun obiectiv militar.

Știri Externe
Rusia expulzează șapte diplomați danezi ca reacție la o măsură similară

05.05.2022 15:52 | 5 vizualizări

Rusia expulzează șapte diplomați danezi ca reacție la o măsură similară

Rusia a anunțat joi expulzarea a șapte diplomați danezi ca represalii la o măsură similară luată de Copenhaga în urma ofensivei militare a Moscovei în Ucraina, relatează AFP.

Știri Externe
Die Welt: Germania vrea să aprovizioneze Ucraina cu șapte obuziere

05.05.2022 15:48 | 9 vizualizări

Die Welt: Germania vrea să aprovizioneze Ucraina cu șapte obuziere

Germania se pregătește să aprovizioneze Ucraina cu șapte Panzerhaubitze 2000 obuziere blindate, potrivit ziarului Die Welt, răspunzând astfel dorințelor explicite ale Kievului de a primi sprijin mate…

Publicitate