Oligarhii ruși au fost loviți de sancțiunile occidentale pe fondul războiului din Ucraina, dar se pare că aceștia au anticipat măsurile punitive și și-au mutat banii prin intermediul unui sistem informal de plăți cunoscut sub numele de Hawala, scrie Business Insider.
Experții în criminalitate financiară au observat că în lunile premergătoare războiului a avut loc o creștere a transferurilor bancare care implicau conturile persoanelor fizice din Rusia.
Într-un interviu acordat Insider, Shane Riedel, expert în infracțiuni financiare și director executiv al Elucidate, companie se ocupă cu analiza modelelor de circulație a banilor, a vorbit despre sistemul de plăți Hawala.
„Nimeni nu se uită la această combinație de entități”, care reprezintă un intermediar financiar pentru părțile implicate în tranzacții, a precizat expertul.
„Nimeni nu caută o tranzacție proxy-to-proxy (de la intermediar la intermediar, n.r.), care nicăieri nu va ridica vreun semnal de alarmă”, a adăugat Riedel. Sistemul de plăți Hawala este un sistem informal de transfer de fonduri.
Acesta permite transferul de fonduri de la o entitate la alta fără a muta efectiv banii. Nu există nicio înregistrare, deoarece sistemul nu necesită documente.
Cu alte cuvinte, Hawala permite persoanelor sau entităților să efectueze tranzacții în afara sistemelor bancare tradiționale.
Această metodă este utilizată de secole, dar a fost declarată ilegală în unele țări, cum ar fi India, din cauza lipsei de reglementare.
Riedel a spus că în lunile premergătoare invaziei, în noiembrie și mai ales în decembrie, colegii săi au observat o creștere a tranzacțiilor care implicau Rusia.
„Am văzut bani care au venit din offshore în onshore, iar unele sume au venit din onshore în offshore, ceea ce a fost disproporționat – mai mult de 10% au fost direcționați către sau de la companii fantomă sau entități pe care le-am evaluat ca fiind companii fantomă”, a adăugat expertul.
„Acest lucru nu se potrivește deloc cu piața, deoarece fluxul de tranzacții tipice în care sunt implicate societăți fantomă ar fi mai mic de 1% în orice zi”, a adăugat el.
Tranzacțiile Hawala își au originea în Orientul Mijlociu și Asia de Sud. Inițial, rețelele Hawala se concentrau pe infracțiunile financiare în ceea ce privește „unghiurile de finanțare a terorismului, sancțiunile împotriva acestora și evitarea sancțiunilor”, a declarat Riedel.
El a amintit de sancțiunile impuse Rusiei în ceea ce privește tranzacțiile internaționale, sancțiuni care au interzis Moscovei utilizarea sistemului de plăți SWIFT (Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale). SWIFT este un sistem de comunicații belgian, lansat în 1973.
Acesta servește drept platformă neutră pentru bănci, care le permite acestora să efectueze transferuri financiare, tranzacții și schimburi comerciale.
Riedel a precizat că sancțiunea a fost impusă Rusiei în speranța că aceasta va îngreuna circulația banilor, inclusiv a celor deținuți de oligarhi.
„Sistemul Hawala poate fi considerat unul dintre aceste mijloace mai dificile de procesare a tranzacțiilor”, a precizat expertul.
Conform analizei companiei Elucidate, a existat o concentrare a activității în câteva jurisdicții europene, în Elveția, Cipru sau Malta, toate fiind jurisdicții în care mulți furnizori de servicii corporative sunt companii fantomă, a mai spus Riedel.
„Folosesc termenul de companie fantomă în sens larg în acest context – ar putea fi, de asemenea, un trust sau un alt mecanism de acest gen.
Dar, înainte de punerea în aplicare a sancțiunilor, am văzut o creștere extremă atât a intrărilor, cât și a ieșirilor din Rusia”, a adăugat expertul.
Dacă oligarhii ruși au reușit să folosească sistemul de plăți Hawala pentru a efectua tranzacții, atunci aceasta ar putea explica modul în care au reușit să își mențină stilul de viață luxos și să își păstreze unele dintre bunuri, cum ar fi super-iahturile.
Sursă: www.libertatea.ro
01.05.2022 22:25 | 4 vizualizări
Războiul din Ucraina a ajuns ieri în cea de-a 67-a zi, iar portalul militar Oryx Spioenkopp a adus la zi o listă a acestor pierderi de echipamente ale fostei Armate Roşii.
01.05.2022 22:16 | 4 vizualizări
Patru persoane civile au fost ucise, iar șapte au fost rănite duminică în urma bombardamentelor din Lîman, un oraș din estul Ucrainei, aproape de linia frontului și sub amenințarea unui atac rusesc…
01.05.2022 21:07 | 4 vizualizări
Avalanşă de atacuri cibernetice asupra instituţiilor din România. Mii de tentative de astfel de acţiuni venite din partea hackerilor pro ruşi au fost blocate în ultimele trei zile, anunţă specialişti…
01.05.2022 20:38 | 4 vizualizări
În presa ucraineană au apărut, duminică, informații contradictorii despre rănirea șefului Statului Major rus, Valeri Gerasimov, care s-ar fi aflat în apropiere de Izium, oraș din zona de est a Ucrain…
01.05.2022 20:35 | 6 vizualizări
În teritoriile ocupate, soldații ruși distrug infrastructura medicală și echipamentele medicale, iar în orașul Vovciansk din regiunea Harkov pacienților li se refuză dreptul la îngrijirea medicală, a…
01.05.2022 17:55 | 6 vizualizări
Bitcoin devine monedă oficială în Republica Centrafricană, aceasta fiind a doua țară care aprobă Bitcoin ca mijloc legal de plată, după El Salvador.
01.05.2022 17:40 | 5 vizualizări
În regiunea Belgorod din Rusia a izbucnit un nou incendiu la o bază militară. Guvernatorul regiunii a declarat că nu se cunosc circumstanțele care au dus la incendiu și cercetările sunt în curs pentr…
01.05.2022 17:21 | 7 vizualizări
Copenhaga l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a da explicaţii, după ce spaţiul aerian al Danemarcei a fost încălcat de un avion rusesc de recunoaştere, a anunţat şeful diplomaţiei daneze, potri…
01.05.2022 17:09 | 7 vizualizări
Polonia este dispusă să devină unul dintre garanții securității Ucrainei și să semneze un tratat de securitate care să deschidă calea păcii cu Rusia, a spus Jakub Kumoch, oficial polonez responsabil…
01.05.2022 17:02 | 7 vizualizări
Un cuplu din statul american Illinois a făcut o descoperire nu tocmai plăcută într-un perete al casei lor în momentul când făceau renovări – o pungă de cartofi prăjiți de la McDonald’s, pe jumătate m…
01.05.2022 16:55 | 4 vizualizări
Rușii plănuiau să doboare un avion de pasageri deasupra Rusiei sau Belarusului și apoi să acuze armata ucraineană și partenerii internaționali care i-a furnizat armament, a comunicat duminică Servici…
01.05.2022 16:52 | 6 vizualizări
Livrări alternative de gaze naturale au fost contractate pentru luna mai, în ideea de a înlocui livrările din Rusia care au fost oprite, a declarat vineri directorul general de la compania Bulgargaz…
01.05.2022 16:46 | 4 vizualizări
Uniunea Europeană înclină spre o interzicere a importurilor de petrol din Rusia la finele anului, susţin diplomaţi europeni consultaţi de Reuters, după discuţiile care au avut loc în ultimele zile în…
01.05.2022 16:43 | 7 vizualizări
Federația Rusă folosește depozite de muniții din regiunea transnistreană pentru a introduce arme, susține Vadim Skibițchi, reprezentant oficial al Direcției Principale de Informații din cadrul Minist…
01.05.2022 16:32 | 4 vizualizări
După provocările din ultima perioadă în regiunea transnistreană, oamenii fug la Chișinău sau în Ucraina. Transnistrenii cred că la noi sunt mai în siguranță pentru că aici există un garant în timpul…
01.05.2022 16:05 | 4 vizualizări
Armata ucraineană a anunţat că a lansat atacuri repetate cu rachete asupra Insulei Şerpilor din Marea Neagră, ocupată de trupele ruse la puţin timp după declanşarea invaziei asupra Ucrainei pe 24 feb…
01.05.2022 15:56 | 7 vizualizări
Trolii ruşi duc un război informaţional dintr-o fostă fabrică din Sankt-Petersburg, de unde vizează lideri occidentali şi răspândesc propaganda Kremlinului cu privire la Ucraina, a informat duminică…
01.05.2022 14:01 | 3 vizualizări
Grecia este una dintre cele mai populare destinații externe pentru turiștii români. Și cu siguranță va fi și în această vară, mai cu seamă că autoritățile de acolo au anunțat recent că restricțiile p…
01.05.2022 13:48 | 4 vizualizări
Ucraina cere Germaniei să-i furnizeze armament mai modern, la doar câteva zile după ce guvernul german a aprobat livrarea directă de tancuri antiaeriene armatei ucrainene pentru prima oară, relatează…
01.05.2022 13:43 | 6 vizualizări
Rubla rusă va fi folosită în Herson începând de duminică, potrivit forțelor susținute de Rusia care au preluat controlul orașului din sudul Ucrainei.
01.05.2022 12:33 | 3 vizualizări
Fabrica de troli a lui Vladimir Putin, cu sediul în Sankt Petersburg, a declanșat o campanie online de manipulare în favoarea războiului din Ucraina, avertizează guvernul britanic citând un studiu în…