Oficial SUA: Noul șef al invaziei ruse va continua atacurile asupra civililor

Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a avertizat că SUA se așteaptă ca noul general de vârf al Rusiei, care va conduce războiul din Ucraina, să efectueze noi atacuri brutale asupra civililor.

Oficial SUA: Noul șef al invaziei ruse va continua atacurile asupra civililor
Imagine de © protv.ro

„Acest general special are un CV care include brutalitatea împotriva civililor în alte teatre de război, în Siria, și ne putem aștepta la același lucru în acest teatru”, a spus Sullivan.

”Acest general va fi doar un alt autor de crime și brutalități împotriva civililor ucraineni”, precizează Sullivan.

Vladimir Putin l-a numit pegeneralul Alexander Dvornikov, comandantul Districtului Militar de Sud al Rusiei, drept comandantul al războiului din Ucraina, în urma unei serii de eșecuri pe câmpul de luptă și a unei aparente lipse de coordonare între grupurile de forțe ruse care operează în Ucraina.

Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost primul comandant al operațiunilor militare aleRusiei în Siria, după ce Putin a trimis trupe acolo în septembrie 2015 pentru a sprijini guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad.

Rusia a oferit putere aeriană pentru a sprijini forțele terestre ale lui Assad și a ajutat la inversarea sorților războiului civil sirian, cu un cost teribil.

Avioanele rusești au sprijinit regimul Assad și aliații săi în timp ce asediau estul Siriei, controlat de rebeli, bombardând cartiere dens populate și provocând numeroase victime în rândul civililor.

Cu toate acestea, Sullivan a minimizat importanța numirii lui Dvornikov pentru șansele generale de succes ale Rusiei, spunând că Moscova a suferit deja „un eșec strategic”.

„Nicio numire a unui general nu poate șterge faptul că Rusia s-a confruntat deja cu un eșec strategic în Ucraina”, a mai spus Jack Sullivan.

„Ei s-au gândit că vor putea cuceri capitala și alte orașe majore cu puțină rezistență – că de fapt vor fi primiți cu brațele deschise. Și ceea ce am învățat în primele câteva săptămâni ale acestui război este că Ucraina nu va fi niciodată subjugată Rusiei. Nu contează ce general încearcă Putin să numească”, a afirmat consilierul american pentru securitate națională.