Ce se întâmplă acum în regiunea transnistreană este dificil de spus, în contextul în care la prima vedere, o destabilizare a situației din zonă nu ar fi în interesul Tiraspolului, Republicii Moldova sau Ucrainei.
Cel puțin asta susține deputatul PAS Oazu Nantoi.
„Ce se întâmplă acum e dificil de spus, în momentul în care aseară Vadim Krasnoselski urma să apară în public și nu a apărut. Trebuie să ne punem întrebarea cui îi convine această situație. Republicii Moldova? Categoric nu. Ucrainei? Nu, pentru că Ucraina are nevoie de concentrarea tuturor forțelor sale în zonele de lupte reale de confruntare cu Federația Rusă. Regimului de la Tiraspol? Ținând cont de faptul că acest regim e mai mult mafiot decât cel care reprezintă interesele Rusiei, mai degrabă că nu”, a declarat deputatul Oazu Nantoi.
Acesta afirmă că la moment doar Tiraspolul controlează frontiera administrativă cu Republica Moldova, iar Ucraina a închis frontiera de 452 km necontrolați de Chișinău.
„Așa că se creează impresia că Federația Rusă vrea să destabilizeze situația în raioanele de est ale R. Moldova ca să sustragă forțele ucrainene pentru a-și securiza această zonă, scoțându-i de pe zonele reale de luptă. Asta este încercarea mea de a găsi o logică. Eu consider că din momentul în care Republica Moldova, Ucraina și nici regimul de la Tiraspol nu sunt interesați de destabilizarea situației, aceste provocări nu vor avea consecințe serioase. Trebuie să vedem cum se comportă rușii și cam asta este”, afirmă Nantoi.
Parlamentarul mai susține că în cazul atacurilor de luni, 25 aprilie, de la Tiraspol, e probabil să fie vorba de o provocare, din moment ce pretinsul minister al securității de la Tiraspol este o filială a serviciilor secrete ruse, zona fiind controlată și împânzită de camerele de supraveghere.
Sursă: realitatea.md
26.04.2022 11:37 | 6 vizualizări
Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a venit cu câteva sfaturi despre felul în care trebuie să acționăm în situația în care în ultimele două zile au avut loc explozii în r…
26.04.2022 10:58 | 9 vizualizări
O echipă de arhitecţi din Chişinău a creat o serie de proiecte arhitecturale de reabilitare a clădirilor din oraşele bombardate ale Ucrainei.
26.04.2022 10:57 | 8 vizualizări
Trafic intens la intrarea în Republica Moldova dinspre regiunea transnistreană. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare.
26.04.2022 10:45 | 6 vizualizări
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) menționează că monitorizează evoluția situației de securitate din regiunea transnistreană.
26.04.2022 09:43 | 3 vizualizări
Presa din stânga Nistrului informează că au avut loc explozii pe teritoriul centrului de radio și televiziune Maiac din regiunea Grigoriopol.
25.04.2022 22:02 | 4 vizualizări
Mai mulți locuitori din regiunea transnistreană au fost întrebați despre atacul cu lansatoare de grenade care ar fi fost lansat în sediul așa-zisului MGB de la Tiraspol.